Bucuria s-a revărsat pe străzile Parisului. Campionii mondiali s-au întors acasă

Ultima actualizare:
Parisul a devenit neîncăpător pentru fanii strânși pe străzi
Parisul a devenit neîncăpător pentru fanii strânși pe străzi

Bucurie fără margini în Paris, după ce naționala de fotbal a câștigat Campionatul Mondial din Rusia. Sute de mii de oameni și-au așteptat eroii, iar elevii lui Didier Deschamps au avut parte de o primire cum nu au mai trăit vreodată.

Meciul de duminică, 15 iulie, contra Croației, în finala Campionatului Mondial, a declanșat sărbătoarea pe străzile capitalei franceze. Mbappe și compania au reușit să aducă al doilea titlu mondial din istoria țării lor, după ce au învins Croația cu 4-2, iar a doua zi s-au întors acasă pentru a culege laurii. 

Un autocar descoperit, însemnat special pentru această ocazie cu "Champions du Monde" (Campionii lumii) și "Fiers d'etre Bleus" (Mândri de a fi albaștri), i-a plimbat pe sportivi pe Champs-Elysees în uralele conaționalilor, fericiți peste măsură de performanță.

Franța va primi pentru câştigarea Cupei Mondiale peste 32 de milioane de euro. Fiecăruia din cei 23 de fotbalişti care au făcut parte din lot îi vor reveni câte 400.000 de euro, dar mulți dintre ei au declarat că vor redirecționa sumele către cauze caritabile.


    Parisul a devenit neîncăpător pentru fanii strânși pe străziFoto: EPA
Parisul a devenit neîncăpător pentru fanii strânși pe străziFoto: EPA
image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net