Şefii fotbalului românesc nu sunt deloc mai breji decât cei din politică sau administraţie, în sensul că nu prea învaţă nici ei din greşeli. Avem un talent extraordinar din a fi tot timpul luaţi prin surprindere de iarnă, de parcă în decembrie aşteptăm caniculă, nu zăpadă. Astfel, deşi ştim ce stadioane avem, jucăm mereu până în buza Crăciunului, iar ăsta numai fotbal nu e!


Patru meciuri din cele şapte ale etapei cu numărul 19 s-au disputat în condiţii meteo şi pe gazoane improprii. Deşi FRF depunctează echipele pe tot felul de criterii, starea suprafeţelor de joc nu mai pare a fi o condiţie esenţială. Am revenit la celebrele orezării, fără drenaje sau sisteme de încălzire, care când plouă se inundă precum terenurile agricole, iar când e ger, devin patinoare. CSMS Iaşi – Concordina Chiajna, încheiat vineri cu victoria la limită a gazdelor, scor 1-0, s-a disputat pe un astfel de teren, neîncălzit şi acoperit de zăpadă. Îngrijitorii care măturau liniile de demarcare în pauză ne-au creat nostalgii de ani ‘90 în 2016 şi pentru asta trebuie să mulţumim Ligii Profesioniste. Andrei Cristea, marcatorul singurului gol, s-a accidentat însă şi nu prea i-a mai dat mâna să fie sentimental. „Am făcut contractură din cauza terenului, nefiind obişnuit cu această suprafaţă de joc. E prima dată când a nins la Iaşi în această iarnă. Aş prefera să nu mai risc”, a spus jucătorul de 32 de ani. La fel s-a întâmplat şi la Târgu-Mureş, unde ASA a câştigat cu 2-0 în faţa Botoşaniului, tot pe un teren acoperit de zăpadă şi îngheţat, cu jucătorii abia stând pe picioare. La Cluj, CFR a făcut egal cu ACS Poli Timişoara, scor 2-2, pe o ruşine de gazon, iar asta a stârnit furia jucătorilor ambelor echipe. „Sincer, acum aş vrea să fiu aşa puţin răutăcios. Aş vrea să vină şi cei de la birouri să joace pe un asemenea teren şi după aceea să comenteze. La sfârşitul meciului cred că nu i-ar mai interesa rezultatul şi doar ar fi fericiţi că ies sănătoşi de pe teren”, a spus Cătălin Straton, portarul bănăţenilor. „Este imposibil şi foarte periculos să joci fotbal în aceste condiţi”, a punctat şi Filipe Nascimento, completat de antrenorul său de la CFR, Vasile Miriuţă: „Au fost -11 grade, terenul foarte îngheţat, foarte periculos pentru jucători, n-au putut sta în ghete”. Etapa a fost încheiată luni apoteotic, la Mediaş, unde gazonul a fost degajat de zăpadă, dar a rămas tun din cauza celor -10 grade din termometre. „Pe un asemenea teren nu puteam face mai mult. Pare o scuză, dar aşa a fost”, a declarat şi Ioan Andone, antrenorul umilitei Dinamo. Doar sudul ţării şi Dobrogea au scăpat cu temperaturi normale şi fără zăpadă în weekend-ul trecut, astfel încât la Voluntari, Bucureşti şi Ovidiu s-au putut juca decent. Zilele de vineri, sâmbătă şi duminică aduc un val de temperaturi peste medie în toată ţara, dar apoi vine haosul. Ultima etapă din an se va desfăşura cu adevărat în condiţii polare, indiferent că vorbim de Giurgiu, Chiajna sau Târgu Mureş. Iar în 2017, an fără turneu final care să necesite încheierea mai rapidă a sezonului, începem de pe 4 februarie.

Granzii joacă aproape non-stop

Vremea şi gazoanele proaste din Liga 1 ar îndemna la pauză până în martie, dar şi până în februarie e mult faţă de ce se întâmplă în restul Europei. În Anglia se joacă fără întrerupere, inclusiv celebrele etape de Crăciun şi Revelion. În Italia şi Spania se stă doar din 20 decembrie până în 8 ianuarie, adică două etape, iar în Franţa pauza durează trei săptămâni. Cel mai mult se întrerupe campionatul în Germania, unde nu se joacă o lună de zile, de dinainte de Crăciun până pe 20 ianuarie 2017.

 
 
Loading...