Euro 2016

Ultima actualizare:

    Florin Andone
Florin Andone

Florin Andone, atacantul naţionalei României, a oferit un interviu siteului frf.ro, în care a vorbit despre ascensiunea sa fulminantă din ultimul an, dar şi despre accidentarea la mână suferită în ultimul aamical înainte de Euro 2016. Meciul Franţa - România se joacă vineri, de la ora 22.00, iar Andone are şanse mari să fie titular.

"Viaţa mea s-a schimbat foarte mult în ultimul an! Spre bine! Antrenorul de la club mi-a dat oportunitatea să joc, să am meciuri în picioare și m-am simțit și foarte iubit aici, la echipa națională. Tot timpul am fost chemat. A fost foarte greu la început pentru că eram nou. La naţională suntem ca o mică familie, ne înțelegem foarte bine. Cred că datorită acestui fapt ne-am calificat la Euro. Am avut multe meciuri bune, fără să pierdem. Mă înțeleg bine cu toată lumea. Suntem un grup fantastic", a declarat Andone.

"Mă simt foarte bine, nu am absolut nicio problemă. Bandajul este pentru a mă proteja, să nu fie ceva mai grav. Sunt apt sută la sută, am făcut deja trei antrenamente, m-am simțit foarte bine. Sunt la dispoziția domnului antrenor. De abia aștept ziua de vineri, să înceapă meciul", a completat jucătorul Cordobei, liniştindu-i pe fanii României privind fractura suferită în amicalul cu Georgia.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Bianca Ghelber (Facebook) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net