Ronaldo duce o luptă de imagine cu Lionel Messi, dar pentru trofee se bate de ceva timp cu cineva mult mai pământean: Antoine Griezmann. Cel puţin aşa a fost în ultimele două sezoane, când cei doi jucători au dus rivalitatea la toate nivelele de club şi la naţională. Până acum a câştigat doar portughezul, însă finala Euro 2016, care se va juca diseară pe Stade de France, e şansa francezului.


Duelul dintre cei doi a început în 2014, când Griezmann a venit la Atletico Madrid de la Real Sociedad şi nici el nu credea că o să-i iasă aşa de bine. A fost mai întâi o rivalitate orăşenească în capitala Spaniei tranşată de ambele dăţi de Ronaldo şi Real, care au încheiat de fiecare dată pe locul doi, după Barcelona, în timp ce Atletico a fost tot timpul a treia. Sezonul 2015-2016 a fost încă o explozie pentru Griezmann şi Atletico Madrid, care au jucat finala Ligii Campionilor chiar împotriva lui Real Madrid şi a lui Ronaldo. Pe “San Siro” din Milano, Griezmann a ratat în luna mai un penalty în timpul regulamentar, care ar fi putut aduce victoria trupei lui Simeone în primele 90 de minute. S-a ajuns însă la loviturile de departajare, acolo unde Griezmann n-a mai ratat ţinta, dar Ronaldo a marcat lovitura decisivă şi Real a pus mâna din nou pe trofeul Ligii Campionilor. Suferinţă pentru Griezmann şi avantaj clar pentru Ronaldo. 

Portughezii caută primul titlu continental

La Euro 2016 a fost parcă mai bine pentru francez, care a fost decisiv pentru echipa sa mai mult decât portughezul pentru trupa lui Fernando Santos. A marcat şase goluri până în finală, majoritatea în momente cheie, cum au fost cele care au întors scorul cu Irlanda, din optimi, sau pe final de meci, ca cel din jocul cu Albania, care le-a asigurat francezilor câştigarea grupei. 

De asemenea, Griezmann a pasat decisiv de două ori, ambele dăţi pentru Giroud. De partea cealaltă, Ronaldo a marcat doar de trei ori, jumătate din cât a făcut-o francezul, dar a fost un lider mult mai important şi mai indispensabil pentru echipa sa. 

O demonstrează şi minutele jucate, 600 pentru el, faţă de 435 ale lui Griezmann, care a fost doar de două ori integralist la Euro 2016, cu Irlanda şi Islanda. Portughezul şi francezul sunt egali la şuturi pe poartă, 12, însă Ronaldo a fost mult mai indisciplinat. A faultat de opt ori, a fost oprit neregulamentar de 13 ori şi a încasat un cartonaş galben. Griezmann a fost mult mai discret. Raportul faulturilor comise-suferite fiind de 6 la 8, fără galben primit sau obţinut pentru adversar. La cota de piaţă nu mai are rost să facem referire. Chiar şi explodat după acest Euro fantastic, Griezmann valorează 70 de milioane de euro, cu 40 mai puţin decât Ronaldo.

Cristiano Ronaldo

  • Vârstă: 31 de ani
  • Club: Real Madrid
  • Meciuri în primele ligi: 457
  • Trofee în carieră cu echipa de club: 17
  • Baloane de Aur: 3
  • Meciuri pentru Portugalia: 132 (61 de goluri)
  • Trofee cu Portugalia: 0 (finalist la Euro 2004)
  • Meciuri la Euro 2016: 6 (3 goluri)
  • Cota de piaţă: 110 milioane €

Antoine Griezmann

  • Vârstă: 25 de ani
  • Club: Atletico Madrid
  • Meciuri în primele ligi: 254
  • Trofee în carieră cu echipa de club: 2
  • Baloane de Aur: 0
  • Meciuri pentru Franţa: 
  • 33 (13 goluri)
  • Trofee cu Franţa: 1 (campion European sub 19 ani în 2010)
  • Meciuri la Euro 2016: 6 (6 goluri)
  • Cota de piaţă: 70 de milioane €
 
 
Loading...