10 zile decisive pentru Astra

Ultima actualizare:

    Japonezul Seto a redebutat la Astra săptămâna trecută, în etapa a 24-aFoto: Mediafax
Japonezul Seto a redebutat la Astra săptămâna trecută, în etapa a 24-aFoto: Mediafax

Astra a mers în 2016 din probleme în probleme, dar răul cel mare pare că abia acum urmează. După ce l-au pierdut pe Budescu şi n-au făcut rost de bani ca să se întărească, giurgiuvenii au jucat slab cu CFR şi nu par în stare să ţină ritmul spre titlu. Urmează două meciuri în care pot infirma asta, dar pot rămâne fără Marius Şumudică.

Primul test e diseară, de la ora 20.30, la Botoşani, unde Astra e obligată să câştige. Niculae şi compania au rămas datori după acel 2-2 obţinut cu noroc în faţa CFR-ului, toată lumea anticipând stingerea liderului tocmai în pragul play off-ului, când e mai important. Săptămâna premergătoare acestei partide n-a fost prea liniştită, nu pregătirea jocului cu moldovenii primând, ci situaţia lui Marius Şumudică.

Acesta a fost audiat miercuri seara de Comisia de Disciplină şi luarea unei decizii în cazul pariurilor ilegale, de care e suspectat, se amânase până azi, când tehnicianul trebuia să revină cu o ultimă apărare. Membrii completului de judecată nu luaseră însă în calcul că Şumudică trebuie să meargă cu Astra la Botoşani şi au amânat apoi ultima întrevedere până luni, când se va şti dacă tehnicianul scapă sau va fi suspendat doi ani, aşa cum prevede legea. În cazul nefericit, Astra îşi mai poate bate un cui în sicriu, iar finalul de sezon ar fi aruncat complet în aer.

”Eu am spus deja tot ce aveam de spus. Este un proces pe rol şi de aceea nu vreau să comentez mai multe acum. Mai trebuia să aduc două acte şi am făcut şi asta. În aceste zile se va da verdictul, după care vom putea vorbi mai multe. Puteam să trag de timp, dar pe mine nu mă interesează. Cât despre viitorul meu la Astra, întrebaţi conducerea. Eu am avut unele contacte şi în Grecia şi în Cipru, nu m-am ascuns, şi nu le-am dat curs pentru că nici nu era ceva extraordinar, plus că e vorba şi despre această muncă de opt luni de zile cu băieţii. Eu vreau să-mi duc contractul până la capăt”, a declarat Şumudică după ce a fost audiat de Comisia de Disciplină.

Cele 10 zile de coşmar se vor încheia duminică, 28 februarie, când Astra pune capăt sezonului regulat la Giurgiu, cu Dinamo. Atunci se va şti dacă trupa celui mai bogat român intră în play-off lider, cu speranţe de titlu, sau doar carne de tun pentru Steaua. Vineri se poate da însă totul peste cap, patronul Ioan Niculae urmând să afle dacă va fi eliberat condiţionat.

Vor să-i facă loc lui Ovidiu Herea

16 sport enache rps5227 jpeg

Astra a încercat să se întărească în iarnă, dar din lipsa banilor n-au putut lua nici jucători liberi. Şumudică a fost la un pas să-l aducă pe Herea, cu care a lucrat la Rapid şi care s-a despărţit recent de Xanthi. ”Era acel număr 10 pe care mi-l doream, dar au intervenit probleme administrative. Noi trebuie să avem doar o listă cu 24 de jucători, dintre care doi trebuie să fie din propria pepinieră. Herea era primul şi ultimul transfer dorit”, a dezvăluit „Şumi-gol”.

L-au desfiinţat pe «iscoada» Enache

Şumudică a trecut peste declaraţiile de dragoste făcute de Enache campioanei şi l-a folosit cu CFR, dar jucătorul a călcat pe bec. A mers camuflat la Chiajna, să vadă pe viu Concordia – Steaua, scor 0-2. „Nu ştiu ce se întâmplă cu el. Dragoste cu forţa nu se poate. Eu şi Dani Coman am făcut un pas şi am trecut cu vederea acele declaraţii, iar apoi l-am văzut în tribune la Chiajna. S-a mai şi ascuns, era cu o şapcă pe ochi. Dacă era bărbat putea să ne spună, că doar nu-i interziceam. E şi un gest urât faţă de colegii lui”, a declarat antrenorul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net