Adio mondial pentru Lucescu! Turcia, umilită de Islanda! Italia și Croația au gafat-o și ele

Ultima actualizare:

    După un Euro 2016 de poveste, Islanda continuă minunea și e la o victorie de Mondialul din 2018. Din păcate, una dintre victime a fost Turcia lui Mircea LucescuClick!
După un Euro 2016 de poveste, Islanda continuă minunea și e la o victorie de Mondialul din 2018. Din păcate, una dintre victime a fost Turcia lui Mircea LucescuClick!

Turcia avea la mâna ei calificarea la Campionatul Mondial din Rusia, o victorie cu Islanda urmând s-o urce până cel puțin pe loc de baraj. La Eskisehir s-a întâmplat însă un dezastru!

Cu Mircea Lucescu suspendat și aflat doar a tribuna oficială din cauza circului cu arbitrii făcut în Ucraina, otomanii au dat cu mucii în fasole. După primele 45 de minute era deja 2-0 pentru scandinavi, datorită golurilor lui Gudmundsson și Bjarnason, și s-a terminat 3-0 pentru islandezi după ce Arnason a înfipt și el o dată, decisiv, cuțitul în turci, imediat după pauză. Astfel, ca și România, Turcia va încheia pe locul 4 grupa de calificare și așteaptă preliminariile Euro 2020. Într-un alt meci al grupei, Croația n-a reușit să învingă acasă Finlanda, nordicii egalând în minutul 90 și aruncându-i pe ex-iugoslavi la baraj. Asta pentru că e greu de crezut că Islanda se va împiedica de Kosovo, acasă, în ultimul meci.

Gafă mare a făcut și Italia, care a remizat la Torino cu Macedonia, scor 1-1. Pentru macaronari nu au fost însă implicații prea mari, aceștia știind deja că Spania a câștigat grupa și că ei vor juca barajul.

O surpriză mare poate fi considerată și înfrângerea Serbiei la Viena, scor 2-3, deși austriecii nu mai avea vreo șansă de calificare. Ivanovic și compania au totuși șansa să meargă direct la Mondial dacă vor învinge luni, la Belgrad, Georgia.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net