Adrian Mutu a anunțat componența lotului pentru Europeanul de tineret

Ultima actualizare:

    Adrian Mutu se pregătește de primul turneu final ca antrenorFOTO: Sportpictures.eu
Adrian Mutu se pregătește de primul turneu final ca antrenorFOTO: Sportpictures.eu

Selecţionerul Adrian Mutu a anunţat, duminică, cei 23 de jucători din lotul României pentru Campionatul European U21.

Lista nu cuprinde multe surprize, după ce s-a aflat că cei mai în formă jucători eligibili vor merge la naționala mare, antrenată de Mirel Rădoi. E vorba, printre alții, de Dennis Man, Valentin Mihăilă sau Ianis Hagi.

“Mergem la Euro optimişti că vom face o figură frumoasă! Nu avem o grupă uşoară, dar suntem încrezători în şansele noastre. Am încredere în băieţii pe care i-am convocat. Sunt cei mai buni şi merită să fie la selecţionata Under 21. Mă bucur şi pentru cei ce vor fi la echipa naţională de seniori, au făcut pasul acolo şi le urez mult succes în partidele din martie. Obiectivul meu personal la acest turneu final este să ne ridicăm la nivelul prestaţiei din 2019 şi, de ce nu?, să depăşim acea performanţă. Aveţi încredere în noi, putem face românii fericiţi!”, a declarat selecţionerul Adrian Mutu.

Reunirea tricolorilor este programată începând cu data de 17 martie 2021, în funcţie de meciurile pe care le au jucătorii la echipele lor de club. Tricolorii vor face deplasarea în Budapesta pîn 21 martie, cu o cursă charter şi se vor caza la Hotelul Marriott din capitala Ungariei, un stabiliment de 5 stele situat pe malul Dunării, aproape de centrul oraşului.

Reprezentativa Under 21 a României va participa în perioada 24-30 martie la faza grupelor a Campionatului European U21 din Ungaria şi Slovenia. Distribuită în grupa A, alături de ţara gazdă, Germania şi Ţările de Jos, selecţionata României va disputa toate cele trei partide la Budapesta, pe Stadionul Új Bozsik.

Faza grupelor va avea loc în perioada 24-31 martie 2021, în timp ce fazele eliminatorii se vor disputa între 31 mai şi 6 iunie 2021. Programul tricolorilor este următorul:

24 martie, 22:00: România – Ţările de Jos;27 martie, 19:00: Ungaria – România;30 martie, 19:00: Germania – România.

Fazele eliminatorii se vor disputa între 31 mai şi 6 iunie 2021. Partidele vor fi în direct la TVR 1 şi Radio România Actualităţi.

Lotul convocat de Adrian Mutu pentru Europeanul U21

Portari: Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Chindia Târgovişte), Mihai Eşanu (Dinamo Bucureşti);

Fundaşi: Ştefan Vlădoiu (Universitatea Craiova), Denis Haruţ (FCSB), Alexandru Paşcanu (Ponferradina/Spania), Andrei Chindriş (FC Botoşani), Denis Ciobotariu (CFR Cluj), Radu Drăguşin (Juventus/Italia), Raul Opruţ (AFC Hermannstadt), Radu Boboc (FC Viitorul);

Mijlocaşi: Marius Marin (AC Pisa/Italia), Marco Dulca (Chindia Târgovişte), Răzvan Oaidă (FCSB), Cătălin Itu (CFR Cluj), Darius Olaru (FCSB), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Olimpiu Moruţan (FCSB), Octavian Popescu (FCSB), Alexandru Cîmpanu (Universitatea Craiova), Alexandru Măţan (Columbus Crew/SUA);

Atacanţi: George Ganea (FC Viitorul), Valentin Costache (CFR Cluj).

Pe lista adiţională: Mihai Popa (Astra Giurgiu), Mihai Velisar (Gaz Metan Mediaş), Ricardo Grigore (Dinamo), Andrei Raţiu (Villarreal/Spania), Adrian Şut (FCSB), Gabriel Simion (FCSB), Vlad Dragomir (Virtus Entella/Italia), Denis Drăguş (Crotone/Italia), Claudiu Petrila (Sepsi OSK), Adrian Petre (UTA Arad), Nicolae Carnat (CFR Cluj), Louis Munteanu (Fiorentina/Italia).

Lotul poate suferi modificări din motive medicale până înainte de prima partidă de la turneul final.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net