Amintiri din copilărie cu Belodedici, Prunea și Kiriță. ”Făceam porți din coșuri de gunoi”

Ultima actualizare:

    Belodedici le-a oferit cadouri copiilor
Belodedici le-a oferit cadouri copiilor

Florin Prunea, Miodrag Belodedici, Petre Marin, Giani Kiriță și Sorin Paraschiv au fost alături de copii pe 1 iunie și au împărțit cadouri la lansarea celei mai noi școli de fotbal din București. Fostele glorii au depănat amintiri și au povestit cum s-au apucat de fotbal în vremurile în care terenurile sintetice nu existau, iar maidanul era singura variantă de șlefuire a talentului.

“Am venit aici și cu copiii mari, l-am adus și pe Giani”, a spus Florin Prunea șugubăț, uitându-se către fostul coleg Kiriță. “Noi l-am crescut”, a adăugat amuzat fostul portar. Cei doi foști ”câini”, alături de cei care altă dată le erau rivali în derby-urile Steaua – Dinamo, s-au întâlnit în cartierul Militari pentru a împărți cadouri la evenimentul inaugural al școlii de fotbal Royal Victory Kids.  

Vedetele zilei au fost cu siguranță foștii dinamoviști. Kiriță a atras toate privirile, mai ales că este o vedetă de televiziune în ascensiune și a fost solicitat pentru poze și autografe mai tare decât în vremurile când era căpitan la Dinamo. “Am venit cu drag pentru acești copii deoarece trebuie să-i sprijinim fiecare cu ce putem”, a spus fostul fundaș al echipei naționale. Acesta și-a adus aminte și de vremurile copilăriei sale. “Ne jucam fotbal cu ce apucam. Atunci, cine avea o minge era cel mai șmecher. Îmi aduc aminte că odată am luat 4 coșuri de gunoi, ne-am făcut porți din ele și am jucat. Pe vremea aia, ne gândeam numai la fotbal”, a continuat pe șirul amintirilor Kiriță.  


    Gianni Kiriță a fost recunoscut imediat de copii
Gianni Kiriță a fost recunoscut imediat de copii

Prunea a fost și el generos cu copiii. “Cei de la Victory Cup merită felicitați că s-au gândit să investească și într-o școală de fotbal. Bravo lor, le urez mult succes și sunt convins că cei care vin acum din urmă vor fi mai buni ca noi. Au tot ce le trebuie”, a spus și fostul mare portar al României. Acesta și-a adus aminte și de elementele motivatoare care l-au ținut lângă terenul de fotbal: “Ne dădeau mereu câte o ciocolată Rom. Cred că și d-aia mă duceam la antrenamente. Iar de 1 iunie mai apăreau niște bomboane cubaneze sau ciocolata vietnameză, pe care le împărțeam apoi cu prietenii de la bloc”, a rememorat Prunea.  

La finalul evenimentului organizat la BSP Arena, deținut de Petre Marin și Sorin Ghionea, Prunea, Belodedici, Paraschiv și Kiriță au oferit cadouri celor mici la finalul distracției. Cea mai nouă școală de fotbal din București, care își va desfășura cursurile pe Bulevardul Ghencea, se va concentra și pe partea extrasportivă a educației copiilor și pregătește multe surprize menite să consolideze caracterul celor care se vor înscrie: cursuri de nutriție, vizite la muzee și teatre, program de mentoring cu foste glorii și multe altele.

image
image
image
image
image
image
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Minge - fotbal
image
actualitate.net
image
actualitate.net