Ando «i-a pasat» demisia lui Reghe

Ultima actualizare:

    Ioan Andone a devenit o sperietoare pentru  Steaua, pe care a învins-o  de două ori cosecutivFoto: Mediafax
Ioan Andone a devenit o sperietoare pentru Steaua, pe care a învins-o de două ori cosecutivFoto: Mediafax

Ioan Andone a avut emoţii până la ultimul meci al anului. Lipsa rezultatelor, contrele cu Mutu, cearta cu fanii, îl dădeau ca sigur plecat de la Dinamo în iarnă. Dar, succesul clar (4-1) de joi seară din Cupa Ligii în faţa Stelei, al doilea consecutiv contra acestei formaţii, l-a salvat. Acum, însă, Reghecampf e în postura „Fălcosului”.

Ando are contract până în vara lui 2018, dar în fiecare etapă a avut de pătimit. Eşecurile l-au îndepărtat de fani, care constant îi cereau demisia, directorul general Adi Mutu îl critica public, iar acţionarul Negoiţă i-a luat partea „Briliantului”. Simţindu-se încolţit, „Fălcosul” a mizat totul pe jocurile cu Steaua. Luna trecută a învins rivala din Ghencea în campionat  (3-1) şi  situaţia părea că s-a liniştit, dar totuşi eşecurile au reapărut: 0-4 cu Gaz Metan şi 1-3 cu Poli Iaşi. Ştia că va mai continua din iarnă în „Ştefan cel Mare” doar dacă va reedita o victorie în derby-ul cu roş-albaştrii. I-a ieşit totul perfect şi „câinii” au bătut cu 4-1 în semifinalele Cupei Ligii. 

Echipa are aproape asigurat un loc în play-off-ul campionatului şi e calificată şi-n tururile superioare ale Cupei României, astfel că Andone e acum extrem de liniştit în privinţa postului său. „Îi felicit pe jucători şi dedic victoria suporterilor care ne-au susţinut şi prietenilor care mi-au fost alături în momentele grele, pentru că am avut destule”, a declarat Ando. Apoi, a continuat: „Vedeam un scor de 1-0 sau 2-0, nu speram la 4-1. Jucătorii mi-au făcut un cadou de Crăciun. Am crezut în băieţi atunci când nimeni nu o mai făcea, iar victoria aceasta înseamnă mult pentru mine”. 

Dacă „Fălcosul”, fără a o spune direct, a recunoscut că a fost aproape de a fi dat afară, în schimb Reghecampf susţine că nu are probleme. Totuşi, Steaua a pierdut poziţia de lider în Liga I, din Cupa Ligii e ca şi eliminată, iar de la Cupa României şi-a luat deja adio. În plus, au existat nişte discuţii între finanţatorul Gigi Becali şi familia Iordănescu, varianta ca Edi să fie instalat ca antrenor fiind tot mai actuală. „Nu văd această înfrângere ca pe o umilinţă, e o lecţie din care trebuie să învăţăm, pentru că primim goluri foarte uşor. Toţi suntem vinovaţi şi sunt lucruri care se repetă”, a declarat Reghecampf.


    Reghecampf nu are deloc  o iarnă liniştită  după ce a ratat  aproape toate  obiectivele  cu SteauaFoto: Mediafax
Reghecampf nu are deloc o iarnă liniştită după ce a ratat aproape toate obiectivele cu SteauaFoto: Mediafax

El a anunţat că nu se va despărţi de Steaua: “Cu siguranţă nu m-am gândit la demisie. De ce să nu rămân în funcţie? În campionat mai avem şanse şi în Cupa Ligii putem să câştigăm în retur cu 3-0. Nu renunţ, mai ales în momentele dificile. Cred că am făcut multe lucruri bune la Steaua. Nu e vorba de clauză, am venit aici să muncesc, nu să-mi dau demisia”.

Gnohere vrea la Steaua, dar Ando îl avertizează


    Gnohere a fost  golgeterul  dinamoviştilor
Gnohere a fost golgeterul dinamoviştilor

Atacantul Harlem Gnohere nu a jucat contra Stelei, fiind accidentat, iar francezul ar vrea să plece de la Dinamo direct la rivala din Ghencea, actele putând fi parafate din această iarnă. “Dacă lui Gnohere îi stă capul în altă parte... e jucătorul nostru până în vară, dar dacă nu vrea să stea, lasă-l să plece. Când o intra în gura lui Gigi Becali, mamă, mamă...vă speriaţi! O să fie Tade doi”, a declarat Andone, referindu-se la posibilul transfer.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Dinamo Poli Iasi (Sportpictures) jpg
Dan Petrescu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net