Anghel Iordănescu: “Am fost umilit de unii care nu se pricep la fotbal”

Ultima actualizare:

    Anghel Iordănescu
Anghel Iordănescu

Anghel Iordănescu le-a răspuns dur celor care au contestat alcătuirea programului echipei naţionale, dar şi selecţia. "Generalul" a explicat toate aspectele legate viitorul naţionalei.

"Ce mă deranjează este umilinţa la care am fost supus, pentru că m-au umilit şi oameni care nu se pricep la fotbal. În ceea ce priveşte programul şi pregătirea, voi încerca să dau jucătorilor din competiţia internă 5-6 zile libere şi, în jur de 17 mai, va fi reconvocarea la echipa naţională şi un turneu în Italia, cu două jocuri de pregătire. Aş vrea să vă spun că federaţia nu a avut nicio vină în desemnarea adversarilor din Italia. În momentul de faţă, sunt discuţii cu Congo şi Ucraina, dar aş fi preferat o echipă din Europa" a declarat Anghel Iordănescu.

...despre stelişti la lot: "În iarnă, erau 7 stelişti convocaţi la lot. Acum sunt doar 3, însă este posibil să fie mai mulţi pe viitor. Nicuşor Stanciu nu m-a impresionat deloc, şi-a făcut doar datoria". Adrian Popa, Nicolae Stanciu şi Mihai Pintilii sunt jucătorii chemaţi acum pentru amicalele cu Lituania şi Spania.

...despre Budescu: "Pe Budescu încă îl urmărim, încercăm să aflăm toate datele despre el, dar, a fost decizia lui de a pleca în China, deşi l-am sfătuit altceva şi e greu să vii la naţională de la o echipă de club din liga a doua chineză. Daca impresionează acolo, nu-l dă nimeni afară de la echipa naţională".

...despre Alibec: "Alibec nu a fost luat din considerente tehnico tactice, n-am să dezvălui motivele pentru care nu l-am luat, dar aş dori să vă spun ceva. Îl aştept pe Alibec să dea jos 2-3 kg şi să aibe un volum de joc mult mai mare. Vă asigur că mai am şi alte motive. Hora este golgheterul la zi în Liga I, iar Florin Andone, Raul Rusescu, Bogdan Stancu şi Claudiu Keşeru sunt cei mai în formă fotbalişti la echipele lor de club. Nu trebuie să nu facem o inflaţie de atacanţi în lot, avem 5 la număr".

...despre Maxim: "Maxim a fost un obişnuit al lotului naţional. Consider că are un potenţial imens, dar sunt supărat pe Maxim pentru că îşi doreşte sau se mulţumeşte cu foarte puţin. A îmbracat statutul de rezervă la echipa de club şi crede că, dacă joacă sau nu, va fi convocat la echipa naţională. Trebuie să facă tot ce îi stă în putinţă să joace la club, altfel este în mare pericol să piardă EURO".

...despre Raţ şi Papp: "Îi regret pe Raţ şi Papp, pentru că Răzvan Raţ era titular incontestabil pe postul de fundaş stânga şi sper ca el să revină. Nu mai ştiu situaţia lui Papp de la Steaua, a fost cu noi în preliminarii, dar trebuie să îşi recapete forma pentru a reveni la echipa naţională".

...despre stranieri: "Încercăm să rezolvăm problemele cu fotbaliştii din străinătate. Jucătorii din Bulgaria termină campionatul pe 29 mai. E foarte greu să le mai dau vacanţă în aceste condiţii. L-am trimis pe Viorel Moldovan să îi urmărească şi să vorbească la club. Ni s-a promis că, dacă vor fi campioni, vor primi liber de la club cu o săptămână înainte de finalul sezonului".

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net