Ansu Fati a doborât un record din 1925. E cel mai tânăr marcator din istoria Spaniei

Ultima actualizare:

    Ansu Fati a doborât mai multe recorduri atât în LaLiga, cât și în tricoul echipelor SpanieiFoto: Guliver / GettyImages
Ansu Fati a doborât mai multe recorduri atât în LaLiga, cât și în tricoul echipelor SpanieiFoto: Guliver / GettyImages

La trei zile după ce a obținut in extremis un egal, 1-1, în Germania, echipa de fotbal a Spaniei a câștigat cu 4-0 (3-0), ieri (duminică, 6 septembrie), pe stadionul „Alfredo di Stefano” din Madrid, meciul cu Ucraina, în etapa a doua a Grupei 4 din Divizia A a ediției 2020/2021 a Ligii Naţiunilor. Unul dintre goluri a fost reușit de Ansu Fati, care a devenit astfel cel mai tânăr marcator din istoria reprezentativei iberice.

Ibericii au dominat confruntarea, victoria lor fiind asigurată de golurile lui Ramos (min. 3, din penalty, şi 29, din penalty), Ansu Fati (min. 32) şi Torres (min. 84). În celălalt meci al grupei, Elveţia a remizat (1-1), acasă, cu Germania.La partida de la Madrid, Ansu Fati a devenit, la 17 ani şi 311 zile, cel mai tânăr marcator din istoria echipei Spaniei. Precedentul record data din 1925 și era deținut de Errazquin, care a marcat pentru iberici pe când avea 18 ani şi 344 de zile.În meciul cu Germania, de vineri, Ansu Fati a devenit, la 17 ani şi 308 zile, al doilea cel mai tânăr jucător din istoria reprezentativei Spaniei, după Zubieta, care a debutat la 17 ani şi 284 zile, în 24 aprilie 1936, la meciul cu Cehoslovacia (0-1). Tânărul jucător a intrat în locul lui Jesus Navas (34 ani) şi l-a devansat pe Bojan Krkic, care a debutat la 18 ani şi 13 zile, în 2008. Totodată, fotbalistul Barcelonei a devenit al 800-lea jucător care evoluează pentru Spania. Fati ar fi putut chiar să și înscrie în meciul cu Germania, însă reușita lui n-a fost validată din cauza unui fault făcut de Ramos asupra lui Ginter.  

Ansu Fati a mai doborât și alte recorduri

Originar din Bissau, oraș în care s-a născut în 31 octombrie 2002, Fati are și cetățenie spaniolă din 2019. Acesta a ajuns în Peninsula Iberică pe când avea 6 ani. Cum tatăl său a jucat fotbal în divizia a doua portugheză, iar apoi la CDF Herrera din Sevilla, tânărul a început să practice sportul cu balonul rotund la această din urmă grupare. În 2010, după numai un an, a trecut la FC Sevilla, iar în 2012 a ajuns la FC Barcelona, care l-a integrat în centrul de formare a jucătorilor La Masia. Promovat la seniori, Fati a disputat 33 de meciuri pentru prima echipă a catalanilor, marcând 8 goluri. El a debutat în 31 august 2019, în meciul cu Osasuna. Intrat după pauză, a marcat un gol și a devenit astfel cel mai tânăr marcator din istoria lui FC Barcelona în campionatul de fotbal al Spaniei (16 ani, 10 luni și 4 zile). În 6 iulie 2020, la meciul cu Villareal (4-1), el a reușit golul cu numărul 9.000 din istoria grupării catalane, în toate competiţiile.La 14 septembrie 2019, într-un meci câștigat (4-2) cu Valencia, a mai doborât alte recorduri: a devenit cel mai tânăr titular și marcator de pe Camp Nou (16 ani, 10 luni și 18 zile), respectiv cel mai tânăr marcator și autor al unei pase decisive într-un meci de la crearea LaLiga. Însă recordurile sale nu se opresc aici. La 2 februarie 2020, el a devenit cel mai tânăr fotbalist care a reușit două goluri într-un meci din LaLiga. S-a întâmplat cu Levante (2-1), iar Fati avea atunci 17 ani și 94 de zile. La 15 octombrie anul trecut, el a debutat în echipa de speranțe a Spaniei. Iar în 10 decembrie 2019, a devenit cel mai tânăr marcator din istoria Ligii Campionilor Europeni la numai 17 ani și 40 de zile. Atunci, a înscris golul victoriei (2-1) Barcelonei în meciul cu Inter Milano.  

Manchester United a încercat să-l transfere pe Ansu Fati 

În 4 decembrie, Barcelona i-a prelungit contractul până în 2022, clauza de reziliere fiind mărită la 170 de milioane de euro, iar apoi la 400 de milioane. Iar acum două luni, cotidianul catalan „Sport”, citat de lequipe.fr, a anunțat că FC Barcelona a refuzat o ofertă de 100 de milioane de euro pentru tânărul atacant Ansu Fati (17 ani). Publicația a precizat că oferta a fost de la un mare club european. Iar apoi s-a aflat că a fost vorba despre Manchester United. Preşedinte la FC Barcelona, Josep Maria Bartomeu s-a mărginit atunci să spună în cadrul unei reuniuni cu conducătorii sectorului sportiv de la clubul catalan: „Ansu Fati nu este de vânzare. Nici nu are rost să mai discutăm".Fati a fost nominalizat pentru titlul ”Golden Boy” decernat de ”Tuttosport”, atât în 2019, cât și anul acesta. Pe de altă parte, și frații săi joacă fotbal. Braima este împrumutat de Barca la CD Calahorra, iar Miguel se află încă la școala catalanilor. 

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net