Antonio Conte dezminte că vrea să plece de la Inter Milano

Ultima actualizare:

    Antonio Conte se agită în permanență pe marginea terenuluiFoto: Guliver / GettyImages
Antonio Conte se agită în permanență pe marginea terenuluiFoto: Guliver / GettyImages

Înaintea disputei cu Getafe, din Liga Europa, Antonio Conte și-ar fi criticat șefii. Antrenorul echipei clasate pe locul 2 în Serie A dezimte

Una dintre cele mai interesante confruntări din optimile de finală ale cupelor europene este programată la Milano, mâine seară, de la 19.55.Clasată pe locul 2 în Italia, la un punct în urma campioanei Juventus Torino, Inter pare a fi favorită în fața lui Getafe.  Mai cu seamă că  manșa tur a fost anulată din cauza pandemiei, iar calificarea în „sferturi” se decide practic în acest meci. Doar că la Inter nu prea e liniște, presa peninsulară scriind că Antonio Conte și-a criticat șefii... Mai exact faptul că n-a beneficiat de mai multă susținere din partea acestor în cursul campionatului recent încheiat. Antrenorul a dezmințit imediat, susținând că nu are de gând să plece. „Sunt angajat într-un proiect pe trei ani cu Inter. Și, așa cum am făcut mereu, voi munci din greu și mă voi lupta cu toate forțele mele pentru a face din acest proiect unul câștigător”, a declarat Conte pentru Agenția ANSA, citată de lequipe.fr. De partea cealaltă, Getafe n-a avut un an la fel de bun precum precedentul, terminând pe locul 8 în LaLiga. Ceea ce înseamnă că nu va mai participa și în ediția viitoare a Ligii Europa. Liga EuropaOptimi de finală(meciuri retur)Mâine (miercuri, 5 august)Copenhaga - Basaksehir 19.55(0-1 în tur)Șahtior - Wolfsburg 19.55(2-1 în tur)Manchester United - Linz 22.00(5-0 în tur)Inter Milano - Getafe 22.00(meciul tur a fost anulat)Joi, 6 augustLeverkusen - Rangers 19.55(3-1 în tur)Sevilla FC - AS Roma 19.55(meciul tur a fost anulat)Basel - Eintracht Frankfurt 22.00(3-0 în tur)Wolverhampton - Olympiakos 22.00(1-1 în tur)Meciurile sunt transmise la Digi, Look și Telekom 

image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net