Au scăpat cu viață printr-o minune! 29 suporteri răniți după prăbușirea unei tribune la meciul Amiens-Lille

Ultima actualizare:

    Momentul în care tribuna s-a prăbușit, la presiunea fanilor
Momentul în care tribuna s-a prăbușit, la presiunea fanilor

Mare noroc pentru suporterii francezi prezenți la meciul dintre Amiens-Lille, după ce au scăpat cu viață dintr-o situație extrem de gravă.

O tribună a stadionului echipei Amiens s-a prăbuşit după ce fanii sărbătoreau golul formaţiei OSC Lille, din campionatul Franţei, meciul fiind întrerupt.

În minutul 15 al partidei, Ballo-Toure a marcat pentru Lille, iar fanii din sectorul oaspeţilor a început să se bucure, moment în care tribuna cedat.

Jocul s-a oprit după ce zeci de suporteri au căzut la pământ, iar alţii au căzut peste ei.

Forţele de ordine şi medicii au intervenit pentru a acorda primele îngrijiri, fanii acuzând loviri la picior, piept şi cap. 29 dintre ei au fost rănii mai grav, dar au scăpat cu viață.

Cele două echipe au fost trimise la vestiare.

"S-a constituit o celulă de criză, iar meciul nu va fi reluat din motive evidente", a declarat Noel Mannino, delegatul ligii.

"În momentul în care s-a marcat, fanii de la Lille au sărit pe gard, care a cedat. 100 de persoane au căzut pe teren, probabil de la cel puţin doi metri. Au căzut unii peste alţii. Echipele de intervenţie s-au mişcat rapid. Am văzut 5-6 persoane luate cu targa", a declarat un martor ocular, care a menţionat că după câteva minute fanilor oaspeţilor li s-a cerut să nu se mai mişte.

"Ancheta va determina cauzele ce au dus la ruptura barierei şi la prăbuşirea tribunei. Deocamdată nu ştim prea multe. Experţii vor afla mai multe în zilele următoare", a declarat procurorul Alexandre de Bosschère de la Parchetul din Amiens.

Preşedintele clubului Amiens, Bernanrd Joannin, i-a acuzat pe ultraşii de la Lille că au provocat accidentul, aruncându-se asupra barierei, pentru a invada terenul. "Poliţia ne-a anunţat că 200 de utraşi extrem de enervaţi s-au aruncat asupra acestei bariere, iar comisia ligii va judeca aceste fapte. Dar imaginaţi-vă 500 de persoane care voiau să intre pe teren", a spus Joannin.

Marc Ingla, directorul general al clubului OSC Lille, a afirmat că declaraţiile lui Joannin sunt iresponsabile şi nedemne.

"Suporterilor noştri nu li se poate reproşa nimic. OSC are dreptul de a-şi pune întrebări despre condiţiile de securitate de la stadionul din Amiens", a afirmat Ingla.

Inaugurat în 1999, stadionul Licorne, din vestul localităţii Amiens, are o capacitate de 12.000 de locuri.

image
image
image
image
image
image
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Minge - fotbal
Dani Alves (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net