Avem careu de aşi!

Ultima actualizare:

    Fotografii: Mediafax
Fotografii: Mediafax

Semne bune pentru naţionala României, cu trei luni înainte de startul Europeanului din Franţa. Într-un interval de câteva ore, Claudiu Keşeru, Bogdan Stancu, Florin Andone şi Raul Rusescu au înscris pentru echipele lor de club, bucurându-l nespus pe Anghel Iordănescu.

Sâmbăta care a trecut a fost o zi perfectă pentru stranierii noştri, în special pentru oamenii de gol pe care ne vom baza la Euro 2016. Dacă turneul final ar începe astăzi, Keşeru, Stancu, Andone şi Rusescu n-ar avea cum să lipsească din lotul de 23 al României.


    Fotografii: Mediafax
Fotografii: Mediafax

Cronologic, ploaia de goluri a celor patru tricolori a fost începută de Claudiu Keşeru, în Bulgaria. În victoria din deplasare cu Pirin (3-1), vârful lui Ludogoreţ a bifat a 12-a reuşită stagională, cu care conduce în topul golgheterilor la sud de Dunăre. Tot 12 „boabe” are în acest sezon şi Florin Andone, dar în divizia a doua spaniolă. Atacantul Cordobei a înscris sâmbătă după o pauză de trei etape, punând umărul la succesul de la Bilbao (2-1) contra echipei secunde a bascilor de la Athletic.

Veşti excelente ne-au venit şi din Turcia, acolo unde Bogdan Stancu şi Raul Rusescu se numără printre cei mai în formă atacanţi ai campionatului. După „dubla” din urmă cu o rundă, „Motanul” Stancu a recidivat, înscriind din penalty în meciul Kayserispor – Genclerbirligi (0-2). În schimb, la Osmanlispor, Raul Rusescu a dat de gustul golului şi nu se mai opreşte, amintind de eficienţa pe care o avea în tricoul Stelei. Rusescu a marcat sâmbătă pentru a cincea etapă la rând în egalul de acasă (1-1) cu Gaziantepspor.

Probabil că singurul care nu se bucură de perioada de graţie a „careului” Keşeru – Stancu – Andone – Rusescu este Ciprian Marica. Cu cei patru în formă maximă, şansele atacantului Stelei de a prinde Euro 2016 scad considerabil, în condiţiile în care Marica n-a rupt gura târgului în această primăvară.

Alibec se vede titular la Euro!

Concurenţa din ofensiva naţionalei României a devenit una teribilă. Astfel, pe lângă Keşeru, Stancu, Andone, Rusescu, Marica şi Andrei Ivan, Denis Alibec şi-a depus şi el candidatura pentru un loc de titular la Euro 2016. După ce a înscris în Astra – Viitorul (2-0), Alibec a avut o declaraţie tranşantă. „Sper să-l forţez pe Nea Puiu să mă ia. Mă consider un posibil titular la naţională, am calităţile necesare”, a spus atacantul liderului Ligii I.

Chiricheş a spart gheaţa la Napoli

Profitând de suspendarea titularului Albiol, Vlad Chiricheş a prins un nou meci de campionat în tricoul lui Napoli. În partida cu Chievo (3-1) de pe teren propriu, fundaşul român a greşit grav la golul oaspeţilor (pierzând mingea ca ultim apărător), dar şi-a luat revanşa. Astfel, pe finalul primei reprize, Chiricheş a marcat golul de 2-1 cu o lovitură de cap, aceasta fiind prima sa reuşită în Serie A.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Bianca Ghelber (Facebook) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net