Avocat: "Diego Maradona a fost omorât!" Cine ar fi responsabil de moartea fostului fotbalist

Ultima actualizare:

    Diego Maradona a făcut atac de cord în 2020Foto: Getty
Diego Maradona a făcut atac de cord în 2020Foto: Getty

Acuzații șocante! Rodolfo Baque, avocatul uneia dintre infirmierele lui Diego Maradona, a declarat, miercuri, că starul argentinian a fost omorât, el acuzându-i pe medicii care l-au tratat pe fostul fotbalist că sunt responsabili de deces.

“Diego a fost omorât”, a declarat Baque, avocatul infirmierei Dahiana Madrid. Avocatul a precizat că Maradona a primit medicamente psihotrope care i-au accelerat pulsul, deşi era tratat şi pentru o boală a inimii.

“Există o responsabilitate a medicilor care l-au tratat. Au fost  multe semnale de alarmă că Maradona va muri. Şi niciunul dintre medici nu a făcut nimic pentru eviitarea acestui lucru. Ceea ce Dahiana Madrid a făcut a fost să se conformeze indicaţiilor medicilor”, a afirmat Baque, potrivit news.ro.

La fel ca restul echipel medicale care l-a îngrijit pe Maradona, Dahiana Madrid, în vârstă de 36 de ani, audiată miercuri de procurori la San Isidro, face obiectul unei anchete pentru “omor simplu cu premeditare”, pentru care riscă o pedeapsă de 8 până la 25 de ani de închisoare.

Diego Maradona a murit la 60 de ani

La începutul săptămânii, infirmierul de noapte al lui Diego Maradona, primul membru al echipei sale medicale care s-a prezentat la Parchetul argentinian, a negat că şi-a abandonat pacientul într-o agonie lentă, susţinând că i s-a "ordonat să nu-l trezească". Ricardo Almiron, în vârstă de 37 de ani, a petrecut mai mult de şapte ore la parchetul din San Isidro: el este suspectat că a minţit susţinând că idolul fotbalului dormea ​​şi respira normal cu câteva ore înainte de moartea sa, însă autopsia a dezvăluit că el agoniza.Diego Maradona, care suferea de probleme cu rinichii, ficatul şi inima, a murit în 2020 de un atac de cord, singur, la reşedinţa sa din Tigre, la nord de Buenos Aires, la doar câteva săptămâni după o operaţie pentru un hematom la cap. Avea 60 de ani.

Şapte persoane au fost acuzate de "omor simplu cu premeditare" de către procurorii care anchetează moartea fostului fotbalist Diego Maradona.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net