Badea a renunţat la pretenţii. Dinamo va avea stadion nou

Ultima actualizare:

    Mesajul fanilor la meciul cu Craiova, de duminică, pare să fi fost decisiv pentru fostul acţionar majoritar al lui DinamoFoto Click!
Mesajul fanilor la meciul cu Craiova, de duminică, pare să fi fost decisiv pentru fostul acţionar majoritar al lui DinamoFoto Click!

Compania Naţională de Investiţii are în plan construirea a patru stadioane noi în Bucureşti pentru Campionatul European din 2020, care vă disputa meciuri şi în capitala României.

Dacă la Arcul de Triumf, Rapid şi Steaua totul este în regulă, la Dinamo au apărut probleme din cauza statului juridic al arenei, pe care o revendică şi Nicolae Badea, prin societatea care o controlează. Acesta nu voia să accepte condiţiile cerute de stat, iar FRF a declarat că dacă se mai întârzie mult Dinamo va rămâne cu vechiul stadion şi proiectul pentru arena lor va fi abandonat. "CS Dinamo este unui dintre creditorii AFC Dinamo, care s-a înscris la masa credală în urma restanţelor pe care le are clubul la plata taxei lunare de închiriere a bazei sportive. Solicitările adresate către CS Dinamo din partea autorităţilor competente pentru eliberarea stadionului de sarcinile contractuale au rămas până acum fără rezultat, ceea ce a împiedicat şi împiedică CNI să parcursă procedurile necesare: evaluare, studiu de prefezabilitate, alegere soluţie tehnică, studiu de fezabilitate, licitaţie pentru proiect şi pentru execuţie, demararea lucrărilor efective.

Dacă pentru celelalte trei arene procedurile sunt în grafic şi se respectă termenele care permit finalizarea lucrărilor în timp util, adică vara anului 2019, situaţia stadionului Dinamo este problematică. Acest impas nu a fost întrevăzut până în toamna anului trecut, atunci când trebuia predat amplasamentul către CNI, pentru evaluare şi realizarea studiului de prefezabilitate. La acel moment a apărut problema contractului de închiriere pe perioadă nedeterminată a bazei sportive către AFC Dinamo Bucureşti, aflată în insolvenţă, al cărei deţinător este Nicolae Badea şi care este în administrarea Tempus Grup IPURL Bucureşti”, precizează FRF.

Vechiul stadion din Ştefan cel Mare a fost dat în folosinţă în 1952

Fanii lui Dinamo au luat foc la adresa lui Nicolae Badea şi au făcut presiuni uriaşe pentru ca el să renunţe la pretenţii. După câteva zile de negocieri, Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti şi ACS FC Dinamo Bucureşti au avut luni o întâlnire finală în urma căreia au decis să iniţieze şi să susţină demersurile necesare şi legale pentru realizarea, prin Compania Naţională de Investiţii, a Obiectivului de Investiţii ''Complexul Sportiv Dinamo - Stadion Central''.

Aspectele şi soluţiile discutate vor fi prezentate vineri, 24 martie, administratorilor judiciari şi administratorului special ai ACS FC Dinamo Bucureşti, entităţi desemnate în procedura insolvenţei, care vor întreprinde, în perioada următoare, toate demersurile legale pentru îndeplinirea condiţiilor impuse de Compania Naţională de Investiţii, în conformitate cu prevederile articolului 4 la Anexa 3 'Programul Naţional de construcţii de interes public sau social' din Ordonanţa 25/2001 privind înfiinţarea CNI”, se menţionează într-un comunicat oferit presei luni seara.

Astfel, Dinamo rămâne pe listă, puţin în întârziere faţă de celelalte trei proiecte, dar "câinii" au totuşi şanse mari să vadă şi ei un stadion modern şi nou în vechea "Groapă".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net