Liga Naţiunilor, noua competiţie creată de UEFA, pune unele naţionale în situaţia de a ceda intenţionat anumite meciuri. E şi cazul României, care poate ajunge mai uşor la următorul turneu final dacă sacrifică acum partidele cu Armenia, Muntenegru, Kazahstan şi Danemarca.
Naţionala lui Daum are mâine meci cu Armenia şi, în mod normal, ar fi trebuit să facem calcule fanteziste despre cum batem tot până la finalul preliminariilor şi prindem la mustaţă un loc la barajul pentru Mondiale. Toată lumea, inclusiv selecţionerul, ştiu însă că acest lucru nu se va întâmpla, astfel că putem trece CM 2018 la capitolul ratări. Pentru tricolori, ar urma campania de calificare la Euro 2020, una extrem de importantă, în condiţiile în care ţara noastră va găzdui patru meciuri, trei în grupe şi o optime de finală.
Europeanul de peste trei ani va avea un sistem de calificare complicat, cu 20 de locuri asigurate de preliminariile clasice şi alte patru oferite de Liga Naţiunilor. Competiţia inventată de UEFA în locul meciurilor amicale e una împărţită pe divizii, în funcţie de ierarhia forului european la capătul preliminariilor CM 2018. În acest clasament, România e momentan în liga a treia (C), dar foarte aproape de ultimul loc în liga a doua (B). Aşadar, rezultatele meciurilor cu Armenia (joi), Muntenegru (luni), Kazahstan (5 octombrie) şi Danemarca (8 octombrie) vor stabili poziţia finală a tricolorilor în Liga Naţiunilor. La această oră, cert e un singur lucru: una e să joci cu Olanda, Ucraina sau Turcia în Liga B şi cu totul alta e să te baţi pentru calificare la Euro cu Albania, Bulgaria sau Cipru. Iar ca să ne securizăm prezenţa în Liga C, suntem obligaţi să nu facem mare brânză în meciurile care urmează, începând cu cel de mâine de pe Arena Naţională.
N-ar fi pentru prima dată când naţionala ar adopta o strategie aparent pierzătoare, dar cu efecte pozitive. România a prins miraculos un loc în urna capilor de serie în preliminariile CM 2018 cu un şiretlic. Pe ultima sută de metri înaintea tragerii la sorţi, FRF a evitat cu bună ştiinţă amicalele, pentru a nu-şi strica ierarhia FIFA.