Barajul cu Islanda s-a amânat din nou. Ce decizie s-a luat în cazul Ligii Campionilor

Ultima actualizare:

    Chiricheș are timp să-și revină până la barajul cu IslandaFOTO: Sportpictures.eu
Chiricheș are timp să-și revină până la barajul cu IslandaFOTO: Sportpictures.eu

Pandemia de coronavirus a dat peste cap întreg sportul mondial, iar UEFA este una dintre organizațiile care au cel mai mult de pierdut din această cauză. Ca și cum amânarea Europeanului cu un an nu ar fi fost de ajuns, forul continental se vede în imposibilitatea reluării competițiilor la datele anticipate în urmă cu două săptămâni. Așa că totul a fost amânat din nou, inclusiv barajele de calificare la Euro, printre care și Islanda – România.

În condiții normale, adică așa cum au stat lucrurile de la înființarea Campionatelor Europene până acum, în acest moment știam cu toții dacă naționala de fotbal a România a obținut sau nu calificarea la turneul final al Euro 2020. Barajele cu Islanda și, apoi, cel cu învingătoarea meciului Ungaria – Bulgaria erau deja terminate și toată lumea își putea face calcule de cum să obțină un bilet la meciurile pe care România urma să le dispute pe Arena Națională, în cazul calificării, sau, din contră, unde să plece în vacanță, dacă ”tricolorii” ar fi fost doar spectatori la această competiție. Numai că pandemia de coronavirus care a dat tot globul peste cap, a afectat în mod direct și foarte brutal fotbalul. Astfel, după ce acum două săptămâni UEFA a decis, împreună cu președinții de federații, amânarea Europeanului cu un an, dar și a barajelor cu trei luni, primele meciuri urmând să aibă loc la 4 iunie, ieri, forul continental a luat o nouă decizie. Astfel, în urma unei telconferințe avute cu șefii forurilor naționale, UEFA a reprogramat din nou barajele, care ar urma să se joace în septembrie, în perioada destinată inițial primelor două etape ale Ligii Națiunilor.

Finalele cupelor europene se vor juca în luna august

Dar meciurile naționalelor nu au fost singurele dezbătute în teleconferința de ieri. Un subiect important l-au constituit cupele europene și când ar putea fi ele terminate. Interesul UEFA pentru Liga Campionilor și Liga Europa este firesc, având în vedere că sunt principalele producătoare de venituri, încasările apropiindu-se de un miliard de euro în fiecare an.

Astfel, pentru că luna iunie, gândită inițial ca dată de disputare a finalelor, a devenit nerealistă în condițiile pandemiei actuale, UEFA a fost de acord ca fazele superioare ale celor două competiții să se dispute în lunile iulie și august. Conducătorii forului continental nu concept să anuleze actuala ediție și sunt dispuși să împingă finalizarea ei cât este nevoie. În plus, deja s-a luat în calcul disputarea tuturor meciurilor care au mai rămas de jucat fără spectatori, pentru că pe cei de la UEFA nu îi interesează decât să aibă ce să ofere televiziunilor, care sunt principalii finanțatori ai activității fotbalistice în acest moment. Datele disputării meciurilor nu au fost încă stabilite.

Europeanul U17 s-a anulat

În aceeași ședință de ieri, UEFA a decis anularea turneului final al Campionatului European Under 17, care ar fi trebuit să aibă loc la vară în Estonia. Naționala României se afla în plină luptă de calificare la această competiție. Formația antrenată de Adrian Văsâi urma să joace în Turul de Elită, într-o grupă ce trebuia să fie găzduită de Belgia. Foarte aproape de anulare e și competiția similară feminină, care ar fi trebuit să aibă loc în Suedia și la care România urma să joace în Turul de Elită, într-o grupă găzduită de Ungaria.

Europenele U19 feminine au fost, de asemenea, anulate, în timp ce competiția masculină destinată aceleiași categorii de vârstă ar putea totuși să aibă loc, în cazul în care se găsesc date libere.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Costel Corduneanu FB jpg
image
image
image
image
image
image
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Dinamo Poli Iasi (Sportpictures) jpg
Dan Petrescu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net