Benteke a marcat după 7 secunde

Ultima actualizare:

    Aceasta este faza celui  mai rapid gol din istoria  preliminariilor  Campionatului Mondial
Aceasta este faza celui mai rapid gol din istoria preliminariilor Campionatului Mondial

Belgia se aştepta la un meci uşor cu Gibraltar şi a avut parte de aşa ceva, câştigând cu 6-0. Pe stadionul neutru din Faro, Portugalia, pentru că pe stânca lor nu există un teren aprobat de UEFA, băieţii lui Roberto Martinez au făcut însă istorie.

Christian Benteke, introdus în locul lui Romelu Lukaku în atacul „Dracilor roşii”, a reuşit să marcheze cel mai rapid gol din istoria preliminariilor de Campionat Mondial. 

Vârful lui Crystal Palace a întrodus mingea în poarta lui Daren Ibrahim după doar 7 secunde în care gazdele au părut hipnotizate. Greu de realizat asta în orice condiţii, reuşita lui Benteke surprinde cu atât mai mult cu cât Gibraltar a avut lovitura de începere, nu Belgia. Practic, după start a urmat o pasă înapoi interceptată de jucătorul Belgiei, care a urcat pe un culoar liber până în careu şi a şutat în plasă cu piciorul stâng. Benteke a mai marcat apoi două goluri, unul cu călcâiul, iar Witsel, Mertens şi Hazard le-au semnat pe celelalte. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
carol i ziua regelui jpeg
image
image
image
image
image
image
FotoJet (25) jpg
Zinedine Zidane (EPA) jpg
Farul Constanta CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Rapid FCSB (Sportpictures) jpg
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net