Italia a oferit luni seara cea mai mare surpriză a acestor preliminarii după ce a fost învinsă de Suedia în barajul pentru turneul final din Rusia, scoruri 0-1 la Stockholm și 0-0 la Milano.


Peninsularii n-au jucat rău în grupa lor de calificare, dar Spania a ocupat singurul loc care trimitea direct la Mondial și băieții lui Ventura au fost aruncați în focurile unui baraj în care plecau favoriți, dar în care se putea totuși întâmpla orice. Capi de serie și la tragerea la sorți, italienii au căzut cu Suedia și nu ar fi trebuit să aibă probleme! Un șut deviat săptămâna trecută și la care Buffon a fost derutat, a adus o victorie la limită pentru nordici și fiori pe spinările squadrei. Cu o generație modestă, un antrenor neinspirat și nicio minte limpede la finalizare, Italia, de patru ori campioană mondială, a fost depășită de miza returului de pe San Siro, iar cei 70.000 de fani mai mult au inhibat-o. Astfel, Immobile și ai lui au ratat cât pentru un an și Squadra Azzurra va vedea Mondialul din Rusia la TV. Se întâmplă asta doar pentru a doua oară în istorie, albaștrii ratând ultima dată un Mondial în 1958, culmea, chiar turneul final găzduit de Suedia.

Singura națională calificată la toate turneele finale rămâne Brazilia.

 
 
Loading...