Bonetti către jucători: «Sunteţi blat»! / Dinamo – CFR Cluj 0:1

Ultima actualizare:

    Antrenorul italian  al dinamoviştilor  este convins că o  parte dintre  jucătorii săi au  trădat în meciul  cu CFR Cluj
Antrenorul italian al dinamoviştilor este convins că o parte dintre jucătorii săi au trădat în meciul cu CFR Cluj

„Câinii roşii” nu doresc să mai joace dacă italianul va rămâne antrenor, dar Nicolae Badea nu vrea să-l demită. În plus, şi fanii sunt de partea lui Bonetti şi ameninţă cu represalii dacă acesta va fi schimbat.

Scandal monstru în "Groapă". Eşecul cu CFR Cluj, scor 0-1, a scos-o pe Dinamo din lupta pentru titlu, iar Dario Bonetti i-a acuzat pe jucători de blat.

Fotbaliştii nu mai vor să lucreze cu tehnicianul italian, dar preşedintele Nicolae Badea nu pare dispus să-l înlocuiască, mai ales că mai sunt doar patru etape din acest sezon.

Tensiunile în lotul dinamovist au apărut imediat după egalul cu "U" Cluj, scor 2-2.

Moţi şi Scarlatache au văzut "galben", iar italianul a luat foc.

Antrenorul italian  al dinamoviştilor  este convins că o  parte dintre  jucătorii săi au  trădat în meciul  cu CFR Cluj
Antrenorul italian al dinamoviştilor este convins că o parte dintre jucătorii săi au trădat în meciul cu CFR Cluj

„Moţi şi Scarlatache au fost acuzaţi că au luat intenţionat cartonaşe, o mizerie", a povestit aseară Dănciulescu.

Înainte de joc, Bonetti şi-a avertizat jucătorii, mai ales pe cei cu vechime în club, să nu primească telefoane de la Ioan Andone, cel care de mai multe ori s-a lăudat că ştie tot ce mişcă la formaţia din Ştefan cel Mare.

Apoi, la nici 10 minute de la începutul meciului, tehnicianul a vrut să-l schimbe pe Ionel Dănciulescu, dar atacantul a rămas pe teren până la pauză, atunci când a fost înlocuit cu Ţucudean.

De altfel, scandalul a luat amploare între reprize, atunci când Bonetti i-a acuzat direct pe fotbalişti că sunt "blat".

"E foarte greu să jucăm când suntem suspectaţi de blat. La pauză a intrat cineva în vestiar şi ne-a acuzat că suntem blat.

M-am simţit umilit! Suntem praf din toate punctele de vedere, suntem la pământ", a povestit şi Luchin.

La final, Dario Bonetti şi-a criticat pe faţă elevii şi le-a transmis şefilor că lotul trebuie remaniat.

„În repriza a doua, Dinamo a avut mai multe acţiuni, mai multe ocazii. Pentru prima repriză, cu siguranţă sunt dezamăgit de evoluţia jucătorilor.

Trebuie să recunosc, calitatea lotului este cea care este. Din păcate, nu pot să joc eu în teren.

Clubul trebuie să se ocupe de o eventuală reconstrucţie a echipei, eu trebuie să mă descurc cu ce am acum la dispoziţie şi trebuie să ne facem treaba cel mai bine", a afirmat italianul.

Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo:

"Îmi vine să mă las. Nu m-a acuzat nimeni de nimic în viaţa mea! Eu trebuia să-l marchez pe Kapetanos?"

Fanii îi ţin partea italianului

În conflictul dintre jucători şi Dario Bonetti, fanii sunt de partea tehnicianului italian.

Fanii îi ţin partea italianului
Fanii îi ţin partea italianului

„Păi Bonetti le-a spus rapandulelor ce am văzut şi noi la meciurile cu Braşov sau Cluj.

Unii jucători nu au vrut! Dacă am văzut-o noi din faţa televizorului sau din tribune era culmea să nu o vadă omul de pe banca tehnică.

Sincer, cred că «familiştii» lui Dinamo sunt cei mai «mânjiţi» jucători din Liga 1", a scris „luka", pe site-ul suporterilor.

Andone şi-a apărat foştii jucători

Ioan Andone, antrenorul celor de la CFR, a vorbit despre scandalul de la Dinamo, luându-i apărarea lui Ionel Dănciulescu.

simeon stalpnicul png

„Eu nu înţeleg cum la pauza unui meci să faci asemenea declaraţii.

Tu, ca antrenor, dacă bănuieşti că e ceva neînregulă cu anumiţi jucători, nu-l mai bagi, nu-l compromiţi.

Cum poţi să-l acuzi vreodată pe Dănciulescu de aşa ceva?", a explicat tehnicianul clujenilor.

Gigi Becali, supărat că a pierdut Dinamo

Steliştii îşi puneau mari speranţe în partida din „Groapă". Un eşec al clujenilor ar fi avantajat şi gruparea roş-albastră.

simeon stalpnicul png

Cum însă CFR a câştigat, Gigi Becali l-a criticat pe Dario Bonetti.

„Tot ce s-a întâmplat este din vina lui Dario Bonetti. Nu-i cunosc pe jucători, nu ştiu ce lot avea el, dar eu ştiu că Naumovski este la degetul mic al lui Bălgrădean.

Cum să-l bagi, mă, pe Naumovski în poartă? Păi e manechin, nu vedeţi? Bălgrădean e maimuţă, la faza golului era mingea în mâinile lui", a spus patronul Stelei.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net