Bourceanu: «Voi încasa foarte mulţi bani în perioada următoare»

Ultima actualizare:

Fotbalistul Alexandru Bourceanu a declarat, într-un interviu pentru site-ul oficial al FC Steaua, că pe de-o parte este fericit pentru că pleacă la Trabzonspor, o echipă bună, dar pe de altă parte este deja nostalgic şi a menţionat că speră să meargă înainte la fel de bine ca până acum.

"Pe de o parte, sunt fericit pentru că mă transfer la o echipă bună şi că, din punct de vedere financiar, e o afacere bună atât pentru mine, cât şi pentru Steaua. Pe de altă parte, sunt deja nostalgic, melancolic, fiindcă aici am câştigat singurul meu titlu din carieră şi Supercupa, am format o echipă puternică şi am avut nişte colegi extraordinari! (...) Am primit o ofertă foarte bună şi era foarte greu s-o refuz. Este o răscruce în cariera mea şi sper să merg înainte la fel de bine cum am făcut-o până acum. Merg la o echipă foarte bună, dintre primele din campionatul Turciei. Voi rămâne în vizorul echipei naţionale şi sper ca, prin evoluţiile mele, să conving selecţionerul să mă cheme în continuare la lot. (...) Acum sunt atât bucuros, dar şi trist pentru că plec de lângă colegii mei. Regret că nu voi mai fi părtaş la multe lucruri, dar sunt convins că la sfârşitul lunii, când mă voi uita în cont, voi fi fericit!", a spus Bourceanu.

El a precizat că îi pare rău că dezamăgeşte fanii, dar speră ca aceştia să îl înţeleagă. "Trebuie să mă gândesc la familia mea, fiindcă voi încasa foarte mulţi bani în perioadă următoare. Îmi pare rău că trebuie să-i dezamăgesc pe fanii care mă vor în continuare la echipă, dar sper să mă înţeleagă! Dacă îi încălzeşte cu ceva, trebuie să ştie că mi-aş fi dorit să rămân aici până la capăt! Ştiu că, după acest pas pe care îl voi face, afecţiunea lor se va diminua şi este normal, pe de o parte. Îi înţeleg, dar sper ca Steaua să le ofere bucurii în continuare şi să aibă parte de un nou titlu!", a afirmat fotbalistul.

Bourceanu a menţionat că îi pare rău şi pentru faptul că ratează şansa de a câştiga un nou titlu cu Steaua. "Îmi pare rău şi pentru că urmau trei meciuri cu Dinamo şi aveam şanse mari să le câştigăm şi să îmbunătăţim atât palmaresul nostru, al jucătorilor de acum, cât şi al clubului. De asemenea, îmi pare rău fiindcă mai erau trei luni şi puteam să câştig un nou titlu! Erau obiective realizabile, pe care ni le dorim cu toţii! Cred că Steaua va câştiga campionatul şi va ajunge cu siguranţă în finala Cupei", a spus Alexandru Bourceanu.

Fostul căpitan al Stelei a precizat că fotbalistic îi va fi cel mai dor de Pintilii. "Din punct de vedere uman, am avut mai mulţi băieţi cu care m-am înţeles foarte bine, chiar cu majoritatea. În ceea ce-l priveşte pe Adi Popa, nu ştiu dacă am puterea să decid cui să-l las ca şi coleg de cameră, ca să glumesc. Oricum, un coleg de cameră mai drăguţ şi mai elegant ca mine nu mai găseşte! Şi, am uitat, mai ales modest! Sunt convins că voi regreta perioadă asta frumoasă petrecută la Steaua. Deşi au fost doi ani şi jumătate, mi s-a părut că a fost mai puţin. Ştiu că nu voi mai atrage atât de tare spectatorii şi nu voi mai avea notorietatea pe care am avut-o în perioadă asta şi că nu voi mai fi la fel de iubit. De asemenea, ştiu că, într-o proporţie covârşitoare, nu voi mai juca niciodată la Steaua. Am deja 29 de ani şi vor veni jucători mai tineri, mai puternici, mai buni. Pentru tot ceea ce s-a întâmplat şi pentru toate momentele în care m-am simţit extraordinar, le mulţumesc tuturor fanilor!", a mai spus el.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net