Bucurie tristă pentru CFR Cluj în Liga Europa

Ultima actualizare:

    CFR a câștigat la Rennes, dar a jucat extrem de prost
CFR a câștigat la Rennes, dar a jucat extrem de prost

Campioana României s-a întors de la Rennes cu o prestație penibilă și cu un succes (1-0) nemeritat.

Felul în care CFR Cluj a obținut cele trei puncte în Franța nu-i face cinste echipei antrenate de Dan Petrescu. Ardelenii au tremurat serios pentru victorie, în condițiile în care au jucat mult timp cu doi jucători în plus.

Zeița Fortuna a fost de partea CFR-ului joi seară în etapa a treia a grupelor Ligii Europa, echipa noastră trezindu-se în superioritate numerică și cu avantaj pe tabelă încă din minutul 10. Mai mult, eliminarea portarului titular (Mendy) l-a adus între buturi pe un puști de 16 ani total nepregătit pentru un astfel de meci. Dezastrul celor de la Rennes a continuat cu o a doua eliminare, în debutul reprizei secunde, astfel că CFR Cluj ar fi trebuit să defileze și să mai marcheze vreo două-trei goluri. S-a întâmplat însă invers, bretonii având inițiativa cu doi oameni în minus și puțin lipsind ca Rennes să egaleze. „Repriza a doua a fost foarte slabă, sunt supărat pe jucători, nu mi-a plăcut ce am văzut. Dacă jucăm așa în următoarele trei meciuri, facem zero puncte și primim 10 goluri”, a recunoscut la final antrenorul Dan Petrescu, care a strigat în zadar de pe margine la elevii săi pe tot parcursul celor 90 de minute. „N-avem voie să arătăm așa când adversarii au doi jucători mai puțin. Intervine relaxarea, dar în aceste momente ar treui să se vadă experiența. Am fost puțin penibili”, a mărturisit cu sinceritate autorul unicului gol, Ciprian Deac. Și căpitanul Camora a confirmat imaginea tristă arătată de CFR, în ciuda bucuriei de a câștiga într-o deplasare complicată. „Trebuia să ținem mai mult de minge și să căutăm golul doi. Le-am dat lor mingea și ei ne-au pus sub presiune”, a declarat fundașul portughez. Evoluția modestă a campioanei României a fost remarcată și de presa franceză. „Nimic n-a mers în favoarea lui Rennes contra unui adversar rău, dar limitat”, au notat jurnaliștii de la L՚Equipe.

Rennes – CFR Cluj 0-1

Rennes: Mendy – Traore, Gnagnon, Morel, Maouassa (Lea Siliki 75) – Bourigeaud, Camavinga – Raphinha (Siebatcheu 80), Del Castillo (Bonet 8), Niang – Hunou

CFR Cluj: Arlauskis – Susic, Burcă, Boli, Camora – Deac, Djokovic (Păun 70), Bordeianu (Hoban 66), Culio, Omrani – Traore (Cestor 84)

A marcat: Deac 9

Eliminați: Mendy 5, Camavinga 46 / Susic 82

A doua victorie realizată de CFR în grupele Ligii Europa (după cea cu Lazio) înseamnă un „premiu” financiar de 570.000 de euro de la UEFA. Până în prezent, campioana României e sigură de încasarea a peste cinci milioane de euro, simpla prezență în faza grupelor fiind răsplătită cu trei milioane. Ca noutate a acestui sezon, echipele din grupe vor mai fi răsplătite în funcție de o ierarhie a coeficientului european în ultimii 10 ani, iar CFR-ului ar urma să-i fie repartizat aproximativ un milion de euro. La acești bani se vor adăuga însă următoarele bonusuri de performanță, cota de market-pool la finalul competiției, dar și sumele obținute din vânzarea biletelor la meciurile de acasă, astfel că gruparea ardeleană se poate aștepta la un total de peste 10 milioane de euro..

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tractorul brasov jpg
image
image
image
image
image
image
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Dinamo Poli Iasi (Sportpictures) jpg
Dan Petrescu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net