Să devii preşedinte la Federaţia Română de Fotbal va fi din ce în ce mai dificil, din cauza cerinţelor care vor fi introduse de echipa lui Răzvan Burleanu, actualul şef al forului.


Conform fostului preşedinte al FRF, Mircea Sandu, în curând orice persoană care va dori să candideze pentru postul de conducător al fotbalului românesc va trebui să fi activat doi ani într-o funcţie administrativă, din ultimii cinci premergători alegerilor. În plus, va trebui propusă de mai multe cluburi, nu doar de unul, ca până acum. „Normal ar fi să vină cineva din fotbal. Se vorbeşte despre Chivu, Marica, Prunea sau Cristi Balaj. Oricare dintre ei ar putea fi, dar am informaţii că urmează să li se pună restricţii. Se va cere să fi activat cel puţin doi ani într-o funcţie administrativă. Păi, cum să le ceri lui Chivu sau Marica chestia asta, când ei abia s-au lăsat de fotbal?”, a tunat Sandu la Naţional FM. 

16-sport-mircea-sandu-adevarul-894661.jpg

burleanu, mircea sandu, frf, buget, critici
Mircea Sandu a condus FRF după Revoluţie

 

Anunţul ar urma să fie făcut în Adunarea Generală a FRF de la data de 27 mai. Recent, chiar Răzvan Burleanu a spus că-n cadrul acestei întruniri se va discuta despre modificarea statutului şi despre cedarea unui procent din drepturile tv din Liga I către diviziile inferioare. Mai mult, actuala conducere e acuzată că a “tocat” bugetul Federaţiei, iar “Naşul” a comentat: “Cred că îşi doresc să impună LPF-ului taxa de solidaritate, ca să-şi acopere găurile din buget. La 31 decembrie 2013, cu două luni şi ceva înainte de instalarea actualei conduceri, în conturile FRF erau 9,4 milioane de euro, iar restul până la 23,8 milioane urmau să intre în 2014, din diverse contracte în derulare. Nu-mi imaginez cum s-a ajuns la un deficit de 5,3 milioane”.

 
 
Loading...