Cârţu: „Suntem blestemaţi”. Reacţii emoţionante ale oamenilor din fotbal după moartea lui Ilie Balaci

Ultima actualizare:
În partidele de la Călăraşi şi Mediaş arbitrii au acordat în total şapte lovituri de la 11 metri. Mitriţă l-a executat pe primul, dar l-a ratat pe al doilea
În partidele de la Călăraşi şi Mediaş arbitrii au acordat în total şapte lovituri de la 11 metri. Mitriţă l-a executat pe primul, dar l-a ratat pe al doilea

Ilie Balaci a fost un fotbalist de geniu, dar şi un om foarte carismatic care şi-a făcut uşor prieteni. Caracterul său l-a făcut iubit de mulţi foşti colegi sau adversari cu care a fost contemporan la echipa naţională sau în prima divizie.

Iată ce au spus câţiva dintre  aceştia despre „Minunea blondă”.

”Eu eram la București, am avut un botez în familie. Acum aflat de deces de la nişte prieteni comuni de-ai noştri. Parcă suntem blestemați, nu se poate așa ceva. În fiecare an se duce câte unul dintre noi. De fiecare dată ne întrebăm cine urmează”, a spus Sorin Cârțu, fost coleg cu Balaci în „Craiova Maxima”, la doar câteva minute după moartea acestuia.

”În meseria pe care am avut-o noi a fost mereu un stres. Apoi, faptul că el a fumat destul de mult a contat și asta. Este un avertisment pentru toți ceilalți, care trebuie să se controleze foarte serios după 50 de ani. M-am ocupat de el când juca. L-am adus la Dinamo când el și Cămătaru erau dezavuați la Craiova. L-am ajutat pe Balaci să-și ia și casă în Bucureşti. L-am ajutat să devină şi aşa a ajuns la Târgu Jiu și mai apoi la Severin”, a spus Mircea Lucescu, fostul lui antrenor.

”În urmă cu doar două zile am avut şansa de a sta de vorba cu cel mai mare fotbalist al României, domnul Ilie Balaci, cel care mi-a transmis: 'Piticule, tu trebuie acum doar să înveţi să te şi distrezi pe teren'. Nea Ilie, voi înrăma aceste cuvinte şi va promit că aşa voi face. Vă mulţumesc pentru tot, pentru toate sfaturile de-a lungul timpului. Nu vă vom uita niciodată!”, a afirmat Alexandru Mitriţă, fotbalistul Craiovei.


    Alexandru Mitriţă a vorbit cu Ilie Balaci cu doar două zile înainte de decesul legendei şi a jurat că-i va urma sfaturileFoto: Click!
Alexandru Mitriţă a vorbit cu Ilie Balaci cu doar două zile înainte de decesul legendei şi a jurat că-i va urma sfaturileFoto: Click!

Ilie Balaci făcea parte din elita oltenească. Nu și-a găsit loc în Craiova și a ales calea exilului. Mă leagă o prietenie unică de el. Rămânem barbari și ne amintim de cei buni doar când dispar. Dispariția lui Ilie îmi amintește de un vers al lui George Coșbuc: <<Cum pier mișeii, dacă pier cei buni așa?>> Oameni ca Ilie Balaci nu am știut să respectăm și cred că nu ne mai facem bine niciodată”, a declarat şi Cornel Dinu, fostul său coleg la echipa naţională.

 „Eu am debutat în locul lui Ilie Balaci. Lumea poate nu ştie chestia asta. A fost un mare jucător. A venit la Dinamo după problema pe care a avut-o cu operaţia la genunchi, nu mai era în formă, dar era un om fantastic. La 15-16 ani mă antrenam cu Ilie Balaci, îţi dai seama cum a fost când l-am văzut”, a spus şi fostul internaţional Ionuţ Lupescu.

”A fost cel mai complet fotbalist. În afară de talent, muncea, era ambiţios în teren, recupera. Consider că a fost cel mai mare jucător al nostru. Cel mai complet fotbalist al României din toate timpurile”, a declarat Gică Craioveanu.

image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net