CFR Cluj, campioană și la petrecere

Ultima actualizare:
Unii jucători străini au venit la petrecere și cu părinții
Unii jucători străini au venit la petrecere și cu părinții

CFR Cluj a cucerit, duminică seară, al cincilea titlu de campioană din istorie şi al doilea consecutiv. Victoria cu scorul de 1-0 obţinută în faţa Universităţii Craiova a dat drumul la fiestă, care a ţinut până dimineaţa.

Ceferiştii au demonstrat că se pricep şi la altele, nu doar la fotbal şi că sunt competitivi şi atunci când vine vorba de petreceri. După un sezon lung şi epuizant, jucătorii în frunte cu Dan Petrescu au mai găsit energie să sărbătorească cel de-al doilea titlu consecutiv câştigat în Liga 1.

Şi ce chef au făcut! Însoţiţi de iubite sau soţii, fotbaliştii şi-au dat întâlnire la un local din Cluj şi până în zorii zilei de luni au ”stat pe baricade”.

Au curs râuri de şampanie, iar cei mai talentaţi dintre ceferişti şi-au etalat mişcările pe ringul de dans. 

La început, petrecerea a fost încălzită de Marcel Pavel, apoi lucrurile s-au încins pe melodii mai ritmate.

Soțiile și iubitele i-au însoțit pe fotbaliști
Soțiile și iubitele i-au însoțit pe fotbaliști

”E normal să vină şi distracţia acum, după cât am muncit în sezonul acesta. De mâine sunt în vacanţă, nici nu mai contează meciul cu FCSB pentru mine. Pentru rivali e greu de digerat”, a declarat golgheterul echipei şi al campionatului, George Ţucudean, aflat la al doilea titlu consecutiv cu CFR. 

”Partenerul de dans” cel mai căutat a fost trofeul Ligii 1, care a fost ”plimbat” de la o masă la alta pentru fotografii.

Curios pentru cei care nu îl cunosc şi îl judecă doar după cum se comportă la marginea terenului sau în antrenamente, chiar tehnicianul Dan Petrescu a fost sufletul petrecerii. El a fost cel care a dat tonul la buna dispoziţie şi i-a atras pe toţi pe ringul de dans. Cu mic, cu mare, de la patron la jucători, toţi ceferiştii s-au distrat de minune la petrecerea dată în cinstea lor.

Dan Petrescu a cântat alături de lăutari
Dan Petrescu a cântat alături de lăutari

Pentru ei urmează meciul cu FCSB, de duminică, dar cum indiferent de rezultat titlul e acontat, e de aşteptat ca unii titulari să fie lăsaţi să plece în vacanţă. Unul dintre ei ar putea fi chiar căpitanul Mario Camora, care tocmai şi-a prelungit cu încă trei ani contractul cu formaţia clujeană.

”Noi petrecem, alţii dorm, că sunt supăraţi. Îi lasăm pe ei să joace, poate mai au şansa să câştige săptămâna viitoare, cât noi suntem în vacanţă. Sunt fericit şi mândru că am avut un stadion plin la meciul cu Craiova, a fost un ajutor enorm pentru noi. Am meritat campionatul şi ne bucurăm că avem o vacanţă liniştită. Am prelungit contractul încă trei ani şi sper să mai câştig trei medalii de campion”, a declarat acesta.

Unul dintre cei mai constanţi, dar şi cei mai tineri titulari ai campioanei, Cristi Manea, a făcut cu o zi înainte de meci loc în casă pentru tricoul de campion.


    Dan Petrescu a cântat alături de lăutariFOTO: Sportpictures.eu
Dan Petrescu a cântat alături de lăutariFOTO: Sportpictures.eu

”Am trăit o seară minunată, sunt foare bucuros, am reuşit o performanţă uriaşă. Uităm de toate durerile şi neplăcerile din timpul sezonului când câştigăm un campionat, doar ne bucurăm, orice altceva dispare. Este cea mai frumoasă seară din viaţa mea. Înainte de meci am pus-o pe mama să mute frigiderul, să am loc să înrămez un nou tricou de campion”, a declarat Manea. 

image
image
image
image
image
image
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Minge - fotbal
Dani Alves (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net