Cine este Andreas Calcan, autorul primul gol al Viitorului în meciul cu FCSB

Ultima actualizare:

    Andreas Calcan a marcat primul gol pentru Viitorul contra celor de la FCSBFOTO: Sportpictures.eu
Andreas Calcan a marcat primul gol pentru Viitorul contra celor de la FCSBFOTO: Sportpictures.eu

Viitorul a dat lovitura în prima etapă a play-off-ului Ligii 1. Elevii lui Gică Hagi s-au impus cu scorul de 2-1 în fața FCSB, chiar la București, grație unei prestații tactice foarte bune, dar și a jocului foarte bun făcut de Ianis Hagi și Andreas Calcan. Cei doi au și marcat golurile oaspeților, dar dacă toată lumea îl cunoaște pe fiul ”Regelui”, surpriza a venit din partea lui Calcan. Aflat abia la al patrulea meci pentru Viitorul, acesta a deschis scorul în minutul 15, printr-un șut puternic, sub bară, din unghi. Click! vă prezintă 9 lucruri mai puțin știute despre mijlocașul în vârstă de 24 de ani.

A fost botezat cu numele fiului nașului. Născut pe 19 aprilie 1994, Calcan are două prenume: Andreas Cristian. El a povestit de unde s-a ales cu prenumele de Andreas: ”Naşul meu e cetăţean german, locuieşte la Bochum. Pe băiatul său îl cheamă Andreas şi aşa am fost botezat şi eu. Prenumele naşului meu e Roman, iar sora mea a primit numele de Ramona”, spunea el acum câțiva ani pentru ”Ziua de Cluj”. Sora lui a împlinit toamna trecută 18 ani.

Descoperit de antrenorul lui Claudiu Niculescu. Originar din Slatina, Calcan a fost descoperit și inițiat în tainele fotbalului de Ion Pârvulescu, același antrenor care i-a dat fotbalului mare pe alți trei mari jucători: Claudiu Niculescu, Dănciulescu sau Luţu. ”Un coleg de la grupa 1992, cu care jucam fotbal în spatele blocului, m-a recomandat domnului Pârvulescu. Dânsul tocmai dorea să înfiinţeze o grupă cu copii născuţi în 1994”, și-a amintit el într-un intreviu acordat în 2013 pentru ”Ziua de Cluj”.

Când era junior, ținea cu Universitatea Craiova. Ca orice puști crescut în Slatina sau în zonă, visul lui Andreas Calcan era să ajungă să joace pentru Universitatea Craiova. Între timp, drumurile l-au dus spre alte zări, dar nu ar fi exclus să ajungă în Bănie la un moment dat.

A crescut studiindu-l pe Ronaldinho. Pentru a crește în valoare, Calcan obișnuia, în perioada junioratului, să studieze foarte mult pe Youtube jocul fotbaliștilor consacrați. Idolii lui au fost Ronaldinho şi Zidane.

La 14 ani a plecat la Cluj. Pentru că Slatina era un oraș prea mic pentru un talent atât de mare, Calcan a plecat la 14 ani de acasă, la Cluj, la Școala ”Ardealul”. Apoi, la 16 ani, a trecut la Universitatea Cluj, acolo unde a și debutat în competițiile seniorilor, doi ani mai târziu. Atunci, în 2012, a jucat 4 minute în victoria ardelenilor cu 2-1 obținută în fața formației Delta Tulcea, în Cupa României. Când avea 19 ani, a cucerit titlul național de juniori cu clujenii.

A fost antrenat de Teja. Când avea 19 ani, Calcan a fost antrenat la Universitatea Cluj chiar de Mihai Teja, actualul tehnician al echipei împotriva căreia a înscris luni seară, FCSB. Acesta spunea despre el în 2013: ”Andreas Calcan este pariul meu şi vreau să rămână aici. Îmi doresc să crească şi să fie dorit de Juventus, poate”. Cei doi au colaborat în două rânduri, numai că la cel de-al doilea mandat al tehnicianului, în 2016, au ajuns să se certe, fiind chiar la un pas de bătaie, după cum nota presa vremii.

George Ogăraru, salvarea lui Calcan. În 2016, când avea 22 de ani, Calcan s-a transferat în prima ligă olandeză, la Willem II Tilburg. Norocul lui s-a numit George Ogăraru, care îl știa din perioada în care a antrenat pe ”U” Cluj, formație ajunsă în acel ani la fundul prăpastiei. Neplătit de 9 luni, trimis la echipa a doua și obligat să se antreneze cu studenții pentru a juca doar în campionatul universitar, Calcan era în pragul disperării. Mai mult, suferea și de o pubalgie pe care medicul clubului o constatase, dar pe care nimeni nu i-a tratat-o, din cauza lipsei banilor. Telefonul primit de la Ogăraru a venit ca o izbăvire, de aceea nu exagerează când spune că îl consideră pe fostul stelist un adevărat tată: ”Mă simt în familie când sunt cu dânsul. Mă simt ca şi copilul lui”, a declarat fotbalistul pentru ”Gazeta Sporturilor”. El a povestit atunci și cum a ajuns să-I convingă pe olandezi că merită să joace la ei: ”Am stat două săptămâni în probe la Tilburg înainte să semnez. M-a lăsat acolo cu geanta şi a trebuit să mă descurc”.

A învins pe Ajax la Amsterdam! Victoria cu FCSB este cea mai importantă obținută de Calcan în Liga 1, dar în carieră nimic nu poate egala succesul obținut în urmă cu trei ani, în campionatul Olandei. Legitimat atunci la Willem II Tilburg, el a jucat 20 de minute într-o victorie istorică a clubului său: 2-1 cu Ajax chiar la  Amsterdam. A fost primul și singurul succes al celor de la Tilburg pe terenul lui Ajax în 120 de ani de existență. În total, a evoluat în 12 meciuri în prima ligă olandeză.

Adus la Viitorul tot de Ogăraru. La Viitorul, Andreas Calcan a ajuns în iarnă, adus tot de George Ogăraru. Numit în ianuarie în funcția de director de scouting şi relaţii internaţionale, acesta l-a repatriat pe fotbalistul pe care tot el îl lansase în Olanda. Atunci, mijlocașul juca în liga a doua, la Almere City, după ce în campionatul 2017/ 2018, evoluase pentru Dordrecht. În total, el a adunat 50 de meciuri în liga a doua olandeză, marcând 10 gol

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
Zinedine Zidane (EPA) jpg
Farul Constanta CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Rapid FCSB (Sportpictures) jpg
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net