Cluburile de fotbal au început să vândă măști personalizate în scopuri caritabile

Ultima actualizare:

    Echipa franceză de fotbal OGC Nice va dona câte un euro organizațiilor ce luptă cu pandemia pentru fiecare mască vândutăFoto: Facebook/OGCNice
Echipa franceză de fotbal OGC Nice va dona câte un euro organizațiilor ce luptă cu pandemia pentru fiecare mască vândutăFoto: Facebook/OGCNice

În contextul pandemiei de Covid-19, peste tot în lume măștile de protecție sunt la mare căutare. În producerea, achiziționarea și comercializarea acestora s-au implicat inclusiv oameni de sport sau cluburi sportive. Echipele de fotbal Anderlecht Bruxelles (Belgia) și OGC Nisa (Franța) au anunțat că vor scoate la vânzare măști personalizate, iar o parte din banii obținuți vor fi donați.

Într-un anunț postat pe site-ul oficial, Anderlecht Bruxelles a precizat că pune în vânzare măşti de protecţie în culorile clubului (alb, mov şi negru). O parte din încasări vor aunge la spitalul ”Joseph Bracops”, situat în apropierea clubului. Un pachet cu câte trei măşti va fi comercializat pentru 15 euro, iar 3 euro vor fi donați. Măştile pot fi spălate la 60 de grade. Ele vor fi livrate la domiciliu începând din 20 mai.Un anunț asemănător a postat pe pagina de Facebook și echipa franceză de fotbal OGC Nice. Realizate în ulorile grupării, adică în roșu și negru, măștile vor fi disponibile în modele "adult" și "copil" și vor fi vândute la un preț unitar de 5 euro. Fiecare membru al clubului Mèfi va avea dreptul la o mască gratuită. De asemenea, s-a precizat că măștile vor respecta standardele Afnor s76001 și DGA-UNS1, precum și faptul că pentru fiecare mască vândută va fi donat un euro într-un fond destinat combaterii pandemiei de Covid-19.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net