Comoție la FCSB! Care e situația medicală a lui Gnohere

Ultima actualizare:

    Gnohere, scos cu targa de pe teren
Gnohere, scos cu targa de pe teren

Accidentarea gravă a lui Gnohere a ilustrat perfect prestația roș-albaștrilor în eșecul usturător cu Astra (1-3).

După 11 meciuri consecutive fără înfrângere (nouă victorii și două egaluri), echipa lui Bogdan Vintilă a primit o lecție de fotbal din partea Astrei, într-o confruntare marcată de comoția suferită de francezul Harlem Gnohere, cel mai bun jucător al FCSB-ului.

„Bizonul” Gnohere a început perfect partida de sâmbătă seara, dar a terminat întâlnirea pe targă și apoi la spital. Francezul a înscris pentru a cincea etapă la rând, deschizând scorul în minutul 18, reușită ce părea să îndrepte FCSB-ul spre o nouă victorie. Cu Budescu și Alibec prim-soliști, Astra a întors spectaculos rezultatul (3-1 de la 0-1), dovedind că e o echipă care emite pretenții îndreptățite la titlu. Roș-albaștrii s-au bazat prea mult pe inspirația lui Gnohere, căutat la majoritatea acțiunilor de atac, lucru care s-a întâmplat și în minutul 83, la faza care se putea încheia tragic pentru vârful de 31 de ani. La o centrare de pe flancul drept, Gnohere a încercat o lovitură de cap, dar primul la minge a fost portarul Lazar, care, fără să vrea, l-a lovit și pe jucătorul de la FCSB. Ceea ce părea o accidentare ușoară s-a transformat într-una care a oferit mari emoții atât în teren cât și în tribune. Rămas nemișcat, Gnohere a primit imediat tratamentul echipei medicale, care i-a imobilizat gâtul cu un guler cervical, atacantul fiind transportat apoi pe targă la ambulanță și la spital. Rămasă fără cel mai bun jucător, FCSB a mai primit un gol, completând o seară tristă pentru gruparea patronată de Gigi Becali. Evident, înfrângerea a trecut în plans secund inclusiv pentru roș-albaștrii, toată lumea interesându-se de situația medicală a lui Harlem Gnohere. Din fericire, din partea doctorilor au venit vești bune, chiar „Bizonul” fiind cel care și-a liniștit fanii cu un mesaj postat pe rețelele de socializare în cursul nopții. „Vă mulțumesc pentru mesaje, totul este în regulă”, a transmis francezul.

Antrenorul Bogdan Vintilă vrea să uite cât mai repede acest rezultat nefavorabil, fiind vizibil nemulțumit de evoluția palidă a elevilor săi. „Nu-i o înfrângere dură. A venit la momentul potrivit pentru că ne trezește și ne arată ce trebuie să facem în continuare. Trebuie să tragem învățăminte. Nu e criză, am pierdut un meci”, a  spus tehnicianul FCSB-ului. „Întreaga echipă n-a avut o stare prea bună. Jucătorii au fost montați, dar când nu prea îți iese, atunci cedezi mental. Dar am avut și mulți jucători plecați, ne-am antrenat o singură zi împreună. Tănase a jucat cu o gripă, nu putea să respire, de aceea l-am schimbat la pauză”, a completat Vintilă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Cireșe în Piața Cibin din Sibiu în luna aprilie 2024 Colaj Ora de Sibiu
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net