Comitetul Executiv al FRF l-a validat ieri pe Cosmin Contra, cu unanimitate de voturi, ca noul tehnician al primei reprezentative.


Federalii au decis mai întâi rezilierea acordului lui Daum, apoi l-au instalat pe “Guriţă” şi i-au aprobat contractul. La şedinţă au fost 12 membrii din totalul de 14, şeful arbitriilor Kyros Vassaras şi Octavian Goga, absentând.

Neamţul Daum era pe banca “tricolor” din iulie 2016, dar sub conducerea sa naţionala a avut un bilanţ dezastruos şi a ratat calificarea la Mondialul din 2018. S-a decis îndepărtarea sa şi numirea lui Contra, fostul antrenor al lui Dinamo urmând să debuteze în noua funcţie la data de 5 octombrie, contra Kazahstanului. Apoi, peste trei zile, va juca şi contra Danemarcei, acestea fiind ultimele două jocuri oficiale din preliminariile CM 2018. “Guriţă” e la prima experienţă ca selecţioner, până acum pregătind echipe ca Poli Timişoara, Fuenlabrada, Petrolul, Getafe, Guangzhou R&F, Alcorcon şi Dinamo, având în palmares două trofee, Cupa României cu ploieştenii şi Cupa Ligii cu roş-albii.

 

 

  

 

 
 
Loading...