Viitorul a pierdut mulţi jucători în acest an, iar promovările de la academie nu au acoperit perfect golurile. Astfel, "Regelui" i-a fost greu să rotească jucători şi a fost descoperit de fiecare dată când a fost nevoit să joace la trei zile distanţă.


A fost şi cazul acestei săptămâni, când optimile Cupei s-au nimerit fix înaintea meciului cu Craiova, decisiv pentru prezenţa în play-off, unde constănţenii ar rămâne în lupta pentru titlu şi cupe europene. Astfel, Hagi a fost nevoit să meargă la Botoşani cu mulţi juniori, care au făcut pe alocuri faţă moldovenilor, dar care s-au dovedit până la urmă inferiori. Gavra şi Drăguş au marcat golurile Viitorului, în timp ce Botoşaniul s-a calificat datorită reuşitelor lui Chitoşcă, Roman şi Plămadă. Toare cele cinci goluri au fost înscrise în a doua repriză, mai exact în ultimele 40 de minute. Lui Hagi, cunoscut pentru mentalitatea lui de învingător permanent, nu i-a convenit eşecul, dar a fost mai împăcat decât după o înfrângere din Liga 1. "Am venit cu o echipă tânără, după cum am anunțat și înainte. Ne-am asumat acest risc. Sunt foarte mulțumit de joc. M-au surprins. Am întâlnit o echipă mai experimentată. Sunt mulțumit din toate punctele de vedere. Plec cu un gând bun de aici, chiar dacă am luat bătaie și nu îmi place să pierd. E tinerețea și s-a văzut. A venit și oboseala și am luat goluri ușoare. Au arătat că știu fotbal. Trebuie să joace pentru a căpăta experiență. Au talent și ei. Asta e munca pe care o facem. E important că avem copii. Am aliniat o formație cu o medie de 19 ani și ceva care a făcut față uneie chipe de liga 1, de top 5" a declarat Hagi la finalul partidei. "Regele" a recunoscut totuşi că, deşi la un moment dat l-a speriat gândul retrogradării, acum speră să repete minunea de anul trecut. ”Eu vreau să mă văd cu voi în prima ligă și la anul. Dacă facem un miracol ca anul trecut e fantastic. La fel, dacă intrăm în play-off. E o luptă deschisă”, a comentat Hagi.

 
 
Loading...