„Corleone” Dragomir a făcut ultima minune în Cupă. Urmează Hermannstadt?

Ultima actualizare:

    Dumitru Dragomir
Dumitru Dragomir

Echipa de ligă secundă Hermannstadt e la doi paşi de o performanţă realizată ultima dată în 1973, sub comanda fostului şef al LPF Dumitru Dragomir.

45 de ani au trecut de când o formaţie din eşalonul doi a reuşit să câştige Cupa României. Sibienii de la Hermannstadt calcă acum pe urmele Chimiei Râmnicu Vâlcea, grupare condusă la acea vreme de tânărul preşedintele Dumitru Dragomir.

În condiţiile în care Liga I a luat o pauză forţată cauzată de iarnă, săptămâna pe care o încheiem a fost marcată de succesul istoric al celor de la Hermannstadt, 3-0 cu FCSB în sferturile de finală ale Cupei. Joi, gruparea din Sibiu (Hermannstadt e echivalentul în germană al numelui oraşului) a pătruns în careul de aşi al competiţiei KO în ciuda faptului că evoluează în liga secundă. După Revoluţie, putem număra pe degetele unei singure mâini asemenea performanţe, Petrolul în 2006 fiind ultima echipă din liga a doua care s-a bătut pentru calificarea în finala Cupei.

Dacă Hermannstadt va bifa o nouă calificare de senzaţie, atunci echipa antrenată de Alexandru Pelici va intra direct în cărţile de istorie ale fotbalului românesc. Astfel, 1973 e precedentul an în care o formaţie de rang secund a ajuns în ultimul act al Cupei.


    Chimia Rm.Vâlcea a câştigat Cupa României în 1973
Chimia Rm.Vâlcea a câştigat Cupa României în 1973

În urmă cu 45 de ani, s-a întâmplat chiar ca ambele protagoniste, Chimia Rm. Vâlcea (Divizia B) şi Constructorul Galaţi (Divizia C) să joace cu trofeul pe masă. Câştig de cauză (1-1 şi 3-0 la rejucare) au avut vâlcenii care îl aveau ca preşedinte pe nimeni altul decât Mitică Dragomir. Din cauza unei accidentări urâte, „Corleone” şi-a încheiat rapid cariera de jucător şi a urcat în birouri. Când avea doar 27 de ani, Dragomir a reuşit o adevărată minune cu Chimia, câştigând Cupa României cu o divizionară secundă. Amintirile fostului şef al LPf sunt fascinante. „Le-am spus şefilor de la club că dacă ascultă de mine le fac echipă de primă ligă. Am cheltuit vreo 200.000 de lei pe transferuri. Banii i-am strâns din poze făcute cu echipa şi vândute salariaţilor din judeţ. Preşedinţii de CAP-uri luau cu sutele”, a dezvăluit Dragomir ulterior. „Pentru Cupă, fiecare jucător a luat 5.000 de lei. În pluus, aveau apartamente frumoase şi servicii bune pentru soţii”, şi-a mai amintit Dumitru Dragomir.

3 echipe de ligă secundă au câştigat Cupa:

Sezon                   Finala        

1972-1973  Chimia Rm. Vâlcea – Constructorul Galaţi 3-0

1960-1961  Arieşul Turda – Rapid 2-1

1954          Metalul Reşiţa – Dinamo 2-0

Sibiul, la trei meciuri de Liga Europa

Şansele ca Hermannstadt să câştige Cupa României sunt consistente, de vreme ce marile forţe ale campionatului, FSCB şi CFR Cluj, nu se mai află în competiţie. În semifinale s-a mai calificat Gaz Metan Mediaş, o codaşă în Liga I, în timp ce meciurile Craiova – Dinamo şi Botoşani – Iaşi se vor disputa săptămâna viitoare, marţi şi miercuri. Cum semifinalele se dispută în dublă manşă, Hermannstadt e la o distanţă de trei meciuri de o calificare de senzaţie în cupele europene. Câştigătoarea Cupei României va intra la vară în turul trei preliminar (penultimul) din Liga Europa.

Hermannstadt a crescut ca Făt-Frumos


    AFC Hermannstadt
AFC Hermannstadt

Ascensiunea formidabilă în fotbalul autohton a celor de la AFC Hermannstadt a început în 2015, atunci când câţiva oameni de afaceri sibieni au înfiinţat echipa şi au înscris-o în liga a patra. Au urmat promovări succesive, în eşalonul trei şi apoi în Liga a II-a, pentru ca acum Hermannstadt să bată la porţile primei divizii. După 22 de etape din liga secundă, sibienii sunt pe locul secund, cu un punct în spatele liderului Dunărea Călăraşi, în condiţiile în care primele două clasate obţin promovarea directă, iar locul trei merge la baraj.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net