Coronavirusul a lovit şi lumea fotbalului. FCSB, cel mai recent focar

Ultima actualizare:

    Gică Popescu, 52 de ani. Se află în continuare în spital
Gică Popescu, 52 de ani. Se află în continuare în spital

Pandemia nu a ocolit lumea fotbalului românesc, iar focarul de coronavirus descoperit la FCSB, acolo unde 6 membri ai staff-ului şi un jucător sunt infectaţi, este doar ultimul caz de acest fel din Liga 1. În ultimele luni, mai multe nume mari au fost sau mai sunt încă tratate de această boală.

Gică Popescu, fostul mare internaţional român, în prezent preşedinte la Viitorul, e cel mai recent nume mare infectat. În vârstă de 52 de ani, el a anunţat că a fost depistat pozitiv la noul coronavirus la 7 septembrie, când a mers să facă testul deoarece îl durea capul şi avea frisoane. Apoi, deşi s-a simţit bine câteva zile, a urmat calvarul: ”Ce a urmat n-a fost bine, fiindcă virusul a dezvoltat foarte repede o pneumonie cu tuse. Din păcate, Computerul Tomograf pe care l-am făcut în weekend nu a arătat foarte bine în privinţa plămânilor, iar doctorii mi-au spus că e nevoie să continui să fiu spitalizat. Nu s-a pus problema să fiu ventilat mecanic”, declara fostul fundaş pentru ”Gazeta Sporturilor” în urmă cu trei zile. El e în continuare internat în spital.

Dan Petrescu, 52 de ani. Vindecat, a fost externat după o săptămână
Dan Petrescu, 52 de ani. Vindecat, a fost externat după o săptămână

Şi Dan Petrescu (52 de ani), coleg de generaţie şi bun prieten cu Gică Popescu, a fost spitalizat cu coronavirus, la finalul lunii iulie. El a fost, de altfel, primul antrenor din Liga 1 depistat pozitiv. Din această cauză nu a putut conduce echipa de pe bancă în ultimele meciuri ale sezonului încheiat cu al treilea titlul consecutiv de campioni. ”Am vorbit cu Gică şi i-am să fie tare, puternic, că am trecut şi eu prin acest lucru. De două ori am vorbit. Dacă are nevoie de ceva i-am spus că sunt acolo să-l ajut. Îi donez sânge, îi donez ce trebuie, dacă Doamne fereşte are nevoie”, a declarat săptămâna trecută ”Bursucul”. Spre deosebire de Gică Popescu, tehnicianul CFR-ului a fost asimptomatic. ”Eu nu am avut niciun simptom, dar a trebuit să respect regulile. Am stat o săptămână în spital, m-au tratat extraordinar cei de acolo”, a povestit el pentru sport.ro.

Sorin Cârţu, 65 de ani. Vindecat, a fost externat şi a stat 14 zile în izolare
Sorin Cârţu, 65 de ani. Vindecat, a fost externat şi a stat 14 zile în izolare

Sorin Cârţu (65 de ani) reprezintă cel mai recent caz vindecat de vedetă a fotbalului românesc. Preşedintele Universităţii Craiova a fost depistat pozitiv la 1 septembrie, alături de mai mulţi membri ai conducerii Ştiinţei, inclusiv patronul Mihai Rotaru. Dacă fostul internaţional s-a vindecat, omul de afaceri a contractat o formă foarte gravă a bolii, fiind nevoie să fie tratat la terapie intensivă pentru mai multe zile. De altfel, acesta se află încă la spital. ”Eu am fost internat după două zile cu diagnostic de asimptomatic. A trebuit să stau cele 14 zile în izolare, aşa este protocolul. În toată perioada asta m-am simţit bine, fără simptome. Nu a fost nimic cu plămânii. În general, aici sunt problemele, să nu ajungă la plămâni, atunci se manifestă. Cum s-a întâmplat şi cu domnul Rotaru... Am auzit că e mai bine, cu mult mai bine decât a fost acum câteva zile”, a declarat Sorin Cârţu. Acesta era unul dintre oficialii fotbalului care nu credeau în existenţa virusului, însă acum şi-a schimbat părerea: ”Acum, că am trecut şi eu prin ele, gândesc altcumva. Eram un negativist în ceea ce priveşte... E important şi sistemul imunitar”, a mai spus oficialul craiovean.

Adrian Păun, 25 de ani. Vindecat după 10 zile de spitalizare şi 11 de izolare
Adrian Păun, 25 de ani. Vindecat după 10 zile de spitalizare şi 11 de izolare

Cel mai curios caz din Liga 1 a fost al fotbalistului Adrian Păun (25 de ani), de la CFR Cluj. El a fost primul infectat la echipa lui la finalul lunii iulie, dar şi ultimul vindecat, după aproape 4 săptămâni! ”Am stat în spital 10 zile, după care am stat izolat acasă încă 11 zile. Am făcut vreo 10 teste într-o lună şi câteva zile. 7 au fost pozitive, iar 3 negative. După 3 săptămâni a venit un test negativ, iar apoi unul pozitiv, nu mai înţelegeam nimic, eram distrus psihic. Până la urmă, au venit două teste negative şi am scăpat de acest calvar”, a explicat Păun cum a trecut peste cea mai lungă perioadă de inactivitate dintre toţi fotbaliştii sau antrenorii din Liga 1 depistaţi pozitiv.

Toni Petrea, 45 de ani. Se află internat în spital
Toni Petrea, 45 de ani. Se află internat în spital

Ultimul tehnician de pe listă este chiar antrenorul FCSB, Toni Petrea (45 de ani), care este unul dintre cei 7 infectaţi de la clubul bucureştean. Evident, nici el şi nici ceilalţi membri ai staff-ului bolnavi nu au putut însoţi echipa în Serbia pentru meciul din turul 2 preliminar al Ligii Europa care va avea loc azi.

Reguli schimbate în Liga 1

Pentru a se evita situaţiile din sezonul trecut, când pentru un caz pozitiv din club toată echipa intra automat în izolare pentru 7 zile, în acest campionat regulile s-au schimbat şi s-au aliniat cu cele ale UEFA. Astfel, cazurile depistate pozitiv se izolează, restul lotului mai face un test, care dacă iese negativ le permite jucătorilor să evolueze. ”Cu 6 ore înainte de meci echipa trebuie să se prezinte cu 13 jucători valizi, dintre care cel puţin un portar, şi cu avizul de la DSP, în cazul în care este deschisă o anchetă. Meciul poate fi reprogramat, dar nu mai devreme de 7 zile şi se poate reprograma o singură dată”, a declarat Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net