Craiova a bătut Juventus cu 3-1! Marin Barbu: ”Tinerii s-au remarcat prin indolență”

Ultima actualizare:

    Marin Barbu
Marin Barbu

CSU Craiova a câștigat primul meci oficial pe noul stadion, oltenii depășind pe Juventus Bucureşti cu 3-1. Antrenorul oaspeților Marin Barbu și-a desființat jucătorii în urma acestei înfrângeri.

”Câțiva jucători nu și-au dat seama că sunt la Divizia A, dar ușor sper să funcționeze și odată cu venirea iernii să putem să împrospătăm lotul cu o mentalitate mai sănătoasă pentru prima ligă. E strigător la cer să îl bagi pe Petre Ciprian, la 37 de ani, să facă efort și să ai jucători de 20 de ani care nu fac același lucru. Sperăm să luăm măsurile care trebuie, pentru ca aceste lucruri să nu se mai întâmple și toată lumea să tragă la aceeași căruță. E o rușine pentru tineri, să îl vezi pe Ciprian Petre, cum spuneam, la 37 de ani, dar și pe Frunză care a dat gol în Liga 2, la 40 de ani, și ei, tinerii, să nu se remarce cu absolut nimic, decât cu indolență”, a spus Marin Barbu.

”Sunt angajatul clubului, dacă patronul vrea să mă schimbe, foarte bine. Pe mine m-au dat afară, în trecut, și după ce am promovat diverse echipe, și după ce le-am salvat de la retrogradare. Pentru mine nu mai e niciun șoc. Încerc să le schimb din moral și din mentalitate jucătorilor din actualul lot. Ghinion nu am avut, Am avut și noi două ocazii, Craiova putea marca din alte ocazii. La golul trei a fost un fault evident, dar nu s-a acordat. Oricum, nu se pune problema învingătoarei”, a mai spus el.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net