Cu Răzvan Marin înainte!

Ultima actualizare:

    Răzvan Marin a marcat în minutul 12, printr-un şut de la limita careului de 16 mFOTO: Federaţia de Fotbal din Armenia
Răzvan Marin a marcat în minutul 12, printr-un şut de la limita careului de 16 mFOTO: Federaţia de Fotbal din Armenia

La primul meci jucat în tricoul României, Răzvan Marin a dat gol şi a impresionat. Puştiul de 20 de ani crescut de Gică Hagi la Viitorul promite astfel o carieră de excepţie.

Lui Christoph Daum i-au ieşit toate în meciul de sâmbătă de la Erevan, câştigat la pas de tricolori cu 5-0. Cât de mult ne putem entuziasma însă după o victorie obţinută împotriva unui adversar modest, care a jucat aproape 90 de minute cu un om în minus? La capitolul plusuri iese în evidenţă evoluţia neaşteptat de matură a lui Răzvan Marin, „pariul” pregătit de Daum pentru confruntarea cu armenii.

Mijlocaşul şlefuit la Academia lui Hagi a lăsat tracul debutului la vestiare şi s-a comportat pe teren de parcă juca de când lumea alături de Stanciu, Chipciu sau Bogdan Stancu. Lui Răzvan nu i-a lipsit tupeul, dovadă fiind faza la care a marcat golul de 3-0, în minutul 12, cu un şut plasat din afara careului. Pe lângă calităţile indiscutabile de finalizator, Marin a dovedit că ştie să dea şi pase decisive, aşa cum a fost „assist-ul” genial pentru Chipciu din repriza secundă.

„Nu mă aşteptam să înscriu, dar toată lumea mi-a zis că o să dau gol. E ceva incredibil ce mi se întâmplă, un sentiment pe care nu pot să-l explic”, a spus Răzvan Marin la finalul partidei de la Erevan. Aşadar, a fost bucurie mare în casa lui Petre Marin, fostul fundaş stânga al Stelei şi al echipei naţionale.

„Tata mi-a spus să-i dau motive să se îmbete, pentru debut şi pentru gol. Îi mulţumesc lui Gheorghe Hagi pentru că a avut încredere în mine, dar şi domnului Daum pentru că mizează pe tineri precum mine, Benzar sau Rotariu”, a mai declarat Răzvan Marin. „Am văzut meciul acasă. După gol, eu şi soţia ne-am luat în braţe. Ne-au dat lacrimile, ne-am bucurat foarte mult. I-am spus că vreau ca el să mă lase mult în urmă ca realizări”, a povestit Petre Marin.

Rămâne titular şi contra Kazahstanului?

În ciuda debutului furtunos, nu-i exclus ca Răzvan Marin să lipsească din primul 11 cu care Christoph Daum va începe meciul de mâine din Kazahstan. „Pentru el a fost un prim pas. Astfel de jucători trebuie să se dezvolte prin meciuri. Nu contează dacă va fi titular în meciul următor, contează ca noi să ne continuăm munca, să căutăm tineri şi să-i valorificăm”, a precizat selecţionerul german la finalul partidei cu Armenia.

Se iubeşte cu o arhitectă

Răzvan Marin face furori nu numai pe teren, ci şi cu iubita. De aproape trei ani, fotbalistul are o relaţie cu Elvira Zelca, stabilitatea din viaţa sentimentală ajutându-l enorm să se concentreze la fotbal. Studentă la Facultatea de Arhitectură din Iaşi, partenera lui Răzvan nu pierde însă nici o ocazie de a-l admira din tribune pe jucătorul Viitorului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
WhatsApp Image 2024 04 20 at 09 53 05 jpeg
image
image
image
image
image
image
FotoJet (25) jpg
Zinedine Zidane (EPA) jpg
Farul Constanta CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Rapid FCSB (Sportpictures) jpg
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net