Dan Petrescu și Răzvan Lucescu, rivali pentru Dinamo Moscova

Ultima actualizare:

    Dan PetrescuFOTO: Sportpictures.eu
Dan PetrescuFOTO: Sportpictures.eu

Conducătorii formației ruse Dinamo Moscova sunt deciși că doar un antrenor român le poate salva sezonul slab. Conform presei din această țară. Dan Petrescu și Mircea Lucescu se bat pentru post.

”Dan Petrescu sau Mircea Lucescu”, a titrat site-ul sportsdaily.ru, referindu-se la tehnicienii pe care conducerea clubului Dinamo Moscova îi doreşte pentru funcţia de antrenor principal. Sursa citată precizează că viitorul antrenor al echipei aflate pe penultimul loc al clasamentului va fi un străin şi va fi numit până la finalul săptămânii viitoare.

Oficialii moscoviţi i-au mai avut în vedere pe Kurban Berdiev, Massimo Carrera şi Oleg Kononov, dar au renunţat la ei, rămânând la cei doi tehnicieni români, care cunosc bine campionatul rus.

Lucescu 74 de ani, a antrenat un sezon pe Zenit Sankt Petersburg, 2016/2017, cu care a câştigat Supercupa Rusiei. Petrescu, 51 de ani, a mai pregătit pe Dinamo Moscova, între august 2012 şi aprilie 2014. În primul sezon, el a preluat echipa de pe ultimul loc al campionatului, fără niciun punct în patru etape, şi a dus-o aproape de cupele europene. El a mai antrenat în Rusia pe Kuban Krasnodar, de două ori.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net