Dani Coman i-a dat un cap în gură dinamovistului Lazăr!

Ultima actualizare:

"Băi, Comane, eşti sănătos la cap?", i-a strigat Stoican după ce a văzut ce s-a întâmplat la vestiare. Apoi, a continuat: "E vorba de o stare de nervozitate prea mare. Nu e normal ce se întâmplă, nu e normal să agresezi un adversar, deşi înţeleg că ai pierdut meciul. Parcă prea s-a sărit calul. Nu pot să comentez mai multe, a fost o altercaţie între Dani Coman şi Lazăr. Poate că a început din timpul meciului, de când Lazăr a ratat, dar nu e normal să se întâmple aşa ceva. Ceea ce am văzut mi se pare absurd".

Totuşi, portarul giurgiuvenilor a negat incidentele."N-aş putea spune că a fost un incident. A fost o discuţie verbală între mine şi Lazăr. Probabil oamenii de ordine au crezut că vom ajunge la lovituri. De aia s-a şi format acel nucleu de oameni. A fost o înjurătură adresată mie în timpul jocului.

Dacă nu-mi trăgeam capul, nu mai eram cu familia, eram la Urgenţă. Am rămas să discut cu el după meci. Cei de acolo credeau că vreau să dau în el. Erau toţi din conducerea lui Dinamo. Oamenii de ordine au crezut că vreau să-l iau la bătaie.

Cel mai bine ar fi să-l întrebaţi pe Lazăr. Am avut o discuţie contradictorie în timpul meciului şi după meci. Au fost îmbrânceli, dar nu a avut nimeni intenţia de a lovi.

M-a înjurat pe mine toată galeria Rapidului, pe care o consideram familia mea, aşa că ce are rost să mai vorbim?

Dacă îl loveam de două ori, nu avea cine să vă mai spună că a fost lovit de două ori", a spus Coman la Dolce Sport.

"Să se ducă la wrestling. Eu nu m-am luat cu el, el s-a luat cu mine", a spus Lazăr la sport.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net