Didi Prodan a pierdut procesul cu Burleanu! Daune de 25.000 de lei

Ultima actualizare:

    Daniel Prodan
Daniel Prodan

Fostul internaţional Daniel Prodan a pierdut procesul cu preşedintele FRF, Răzvan Burleanu. Actualul director sportiv al Chiajnei trebuie să plătească 25.000 de lei ca daune morale.

Preşedintele FRF a formulat în 2014 o acţiune în instanţă, prin care a solicitat plata unor daune morale pentru declaraţii defăimătoare făcute în presă de Daniel Prodan, eliberat la vremea respectivă din funcţia de director sportiv al loturilor de juniori din cadrul federaţiei.

Tribunalul Ilfov a decis ca fostul internaţional să-i plătească lui Răzvan Burleanu 25.000 lei drept daune morale, dar Prodan a atacat sentinţa cu apel.

Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul lui Prodan, menţinând sentinţa Tribunalului Ilfov.

“Respinge apelul, ca nefondat. Ia act că intimatul va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată”, se arată în decizia Curţii de Apel Bucureşti. 

În martie 2014, după o acţiune a naţionalei under 17, între directorul sportiv al loturilor de juniori din cadrul FRF, Daniel Prodan, şi conducerea federaţiei s-a iscat un conflict, în urma căruia fostul fundaş al Stelei a fost demis.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net