Din sferturile Cupei UEFA a trecut la amatorii de la Victory Cup

Ultima actualizare:

    Nicolae Constantin, rândul de jos, primul din stânga, în echipa Specialii, de la Victory Cup. În picioare, al doilea din stânga, este Ionuţ Angheluţă, fostul fundaş central al lui Poli Timişoara din perioada 2002-2005Foto: Victory Cup
Nicolae Constantin, rândul de jos, primul din stânga, în echipa Specialii, de la Victory Cup. În picioare, al doilea din stânga, este Ionuţ Angheluţă, fostul fundaş central al lui Poli Timişoara din perioada 2002-2005Foto: Victory Cup

Nicolae Constantin a ajuns la 43 de ani, dar fostului fotbalist al Rapidului, Petrolului Ploieşti şi al lui FC Braşov îi vine greu să se retragă definitiv.

Deşi a jucat până în 2011 la Chimia Brazi, acesta a trebuit să renunţe la sportul de performanţă, dar nu şi la fotbal în general. Atacantul cu afinităţi de fundaş, sau fundaşul cu afinităţi de atacant, cum îl ţineţi minte, a dat curs invitaţiei unor jurnalişti care şi-au făcut echipă în Victory Cup, o competiţie de amatori ce se desfăşoară în Bucureşti, pe teren sintetic. Constantin e unul dintre jucătorii echipei Specialii, înscrisă în Liga a III-a a Victory Cup, şi se simte din nou fotbalist adevărat. Secundul lui Daniel Isăilă la naţionala de tineret a României îşi face timp să joace măcar o dată pe săptămână într-un campionat cu 8 echipe, sistem tur-retur, fără să considere că-i scade rangul. "Nae" a ajuns cu Rapid până în sferturile Cupei UEFA, în sezonul 2005-2006, şi a fost chiar decorat de preşedintele Traian Băsescu pentru performanţele de a le elimina pe Hertha Berlin sau SV Hamburg. În Partida de pe AOL Arena, pierdută de giuleşteni cu 3-1, Constantin a fost chiar titular.

Nicolae Constantin are în palamres patru trofee cu Rapid, titlul din 2003 şi Cupele din 2002, 2006 şi 2007.


    Nicolae Constantin ţine împreună cu Dani Coman de una dintre Cupele câştigate cu RapidFoto Click!
Nicolae Constantin ţine împreună cu Dani Coman de una dintre Cupele câştigate cu RapidFoto Click!

CV Nicolae ConstantinData naştere: 9 decembrie 1973 (43 de ani)Poziţie în teren: fundaşEchipe   Meciuri (goluri)1995–1996 Victoria Floreşti1996–1999 Petrolul Ploieşti 69 (7)1996–1997 → AS Ploieşti (loan) 21 (6)2000–2006 Rapid Bucureşti 76 (7)2001 → Electromagnetica (loan) 2 (0)2002 → Astra Ploieşti (loan) 11 (1)2004 → Petrolul Ploieşti (loan) 7 (0)2007   Digenis Akritas Morphou 6 (0)2007–2010  FC Braşov 54 (2)2010–2011  Chimia Brazi 0 (0)Echipe antrenate2014 Petrolul Ploiești (coach)2016– Petrolul Ploiești (assistant coach)


    Nicolae Constantin a fost legitimat la Rapid între 2000 şi 2007Foto: Facebook
Nicolae Constantin a fost legitimat la Rapid între 2000 şi 2007Foto: Facebook

Până în Liga 1, unde joacă o echipă formată din "duşmanii" din 2006, Petre Marin, Ghionea şi alţi foşti stelişti, mai e însă mult de muncă!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net