Duelul fraţilor la Mondial

Ultima actualizare:

    Sunt rivali şi în  Bundesliga
Sunt rivali şi în Bundesliga

Născuţi din acelaşi tată, Jerome şi Kevin-Prince Boateng vor fi astăzi adversari în meciul Germania – Ghana, la fel ca în 2010.

Confruntarea directă dintre fraţii Boateng a fost considerată încă de la tragerea la sorţi a grupelor unul dintre cele mai aşteptate momente ale Cupei Mondiale din Brazilia.

Au mame separate, ambele nemţoaice, dar sunt legaţi de un tată comun, de origine ghaneză. E vorba de Jerome (25 de ani) şi Kevin-Prince (27 de ani), născuţi la Berlin, pe vremea când încă exista Germania de Est.

Deşi au crescut împreună şi au fost chiar colegi de echipă la Hertha Berlin şi la tineretul nemţilor, fraţii Boateng au luat-o apoi pe căi diferite. Dacă Jerome a devenit titular la Bayern şi la naţionala Germaniei, Kevin-Prince a ales să reprezinte la seniori ţara tatălui său, Ghana, fiind legitimat tot în Bundesliga, la Schalke. Destinul a făcut ca cei doi să devină primii fraţi din istoria Cupei Mondiale care se întâlnesc pe teren în postura de adversari.

Se întâmpla în 2010, în Africa de Sud, când Germania a învins Ghana (1-0), dar cele două echipe s-au calificat împreună în optimi. După patru ani, istoria se repetă în Brazilia, neamţul Jerome şi ghanezul Kevin-Prince fiind repartizaţi încă o dată în aceeaşi grupă. „Frate, e timpul din nou! Ce frumoasă e viaţa! Abia aştept meciul! Te iubesc, frate!”, a fost mesajul transmis de ghanezul Boateng imediat după tragerea la sorţi din decembrie.

O dată cu apropierea meciului de astăzi de la Fortaleza, tensiunea a crescut de ambele părţi. „N-am mai vorbit în ultima perioadă, amândoi ne concentrăm la ceea ce avem de făcut”, a spus zilele trecute stoperul Jerome Boateng, anunţat titular în defensiva Germaniei.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net