Echipa ideală a "câinilor" dresaţi de Steaua

Ultima actualizare:

    Ciprian Marica  nu a jucat decât la  Dinamo până acum  în liga 1, plecând apoi la Şahtior în 2004
Ciprian Marica nu a jucat decât la Dinamo până acum în liga 1, plecând apoi la Şahtior în 2004

Sloganul roş-albilor, “Câini până la moarte”, nu mai e un crez după care se ghidau toţi cei din echipă, ci a ajuns doar o expresie folosită de suporteri. Tot mai mulţi dinamovişti s-au dat cu duşmanii, iar Ciprian Marica completează acum un prim 11 al “trădătorilor”.

Atacantul de 30 de ani e jucătorul Stelei. A efectuat vizita medicală şi azi pleacă spre Turcia, acolo unde sunt cantonaţi ceilalţi elevi ai lui Reghe. “Vârful” joacă pentru salariul mediu pe economie, însă perspectiva Ligii Campionilor, acolo unde calificarea îi va aduce o primă de un milion de euro, a fost decisivă. Dinamoviştii au încercat să apeleze la sentimente, dar au fost refuzaţi. Oricum, Marica nu e primul care le întoarce spatele celor care l-au învăţat să-şi lege şireturile la ghetele de fotbal. Am alcătuit un prim 11 reprezentativ al celor care au lăsat echipa de suflet şi au ales rivala de moarte, iar Marica e la loc de cinste.

Bogdan Stelea (portar, 48 de ani): s-a format la Dinamo, a debutat aici în prima ligă, a câştigat trofee şi din 1986 până în 1991, cu o scurtă întrerupere, a jucat la “câini”. A plecat în străinătate, dar când s-a întors a semnat cu Rapid şi apoi cu Steaua. 

Gabi Tamaş (fundaş, 32 de ani): a crescut la Braşov, dar la Dinamo a debutat în Liga 1. În 2013 a ales CFR, iar anul trecut s-a dus la Steaua. 

Toni Doboş (fundaş, 50 de ani): din 1989 şi până în 1991 a jucat la Dinamo, după care a plecat la Steaua, unde a jucat până în 1995. 

George Galamaz (fundaş, 34 de ani): din 2004 şi până în 2007 a îmbrăcat tricoul alb-roşu, iar la Dinamo a obţinut un titlu şi o Cupă.

Srdjan Luchin (fundaş, 29 de ani): în vara lui 2011 a sosit în “Groapă”, a stat până în iarna lui 2014 şi a fost căpitan. A plecat în Bulgaria, dar la întoarcerea în Liga I a ales Steaua, jucând în nouă partide.

Adrian Cristea (mijlocaş, 32 de ani): a stat şase ani la roş-albi, a câştigat titluri, dar din 2011 a părăsit clubul. În 2014 a ajuns în Ghencea, remarcându-se prin procesele cu şefii pentru prime, nu pentru activitatea din teren. 

Mihăiţă Pleşan (mijlocaş, 32 de ani): din 2005 şi până în 2006 a activat la Dinamo, pe care a părăsit-o pentru Timişoara şi-n cele din urmă a semnat cu steliştii. Nu s-a remarcat la echipele de club.

Dorinel Munteanu (mijlocaş, 47 de ani): Între 1991 şi 1993 a fost la Dinamo, a câştigat un titlu. A făcut parte din “Generaţia de Aur” a naţionalei şi are recordul de prezenţe, 134 de meciuri. La Steaua a ajuns în 2004 şi a devenit şi aici campion.

Ionel Dănciulescu (atacant, 39 de ani): în 1997 a semnat cu roş-albii, iar la un an distanţă, după un scurt periplu în Turcia, a ajuns la “militari” şi a marcat goluri importante împotriva “câinilor”. În 2002 s-a întors la Dinamo şi a avut o perioadă de coşmar, fiind înjurat de galerie în fiecare meci. În timp, părţile s-au împăcat şi Danciu a devenit al doilea cel mai bun marcator din istoria Ligii I. 

George Ţucudean (atacant, 24 de ani): a venit în 2010 de la Arad şi a ajuns unul dintre preferaţii fanilor. A stat la club, cu scurte înreruperi, până în 2014 şi a obţinut o Cupă şi o Supercupă. A plecat la echipe din străinătate şi s-a întors în România, dar a ales Steaua. Aici a jucat puţin, a fost dat afară de Rădoi şi recent s-a înţeles cu ASA. 

Ciprian Marica (atacant, 30 de ani): crescut, format şi lansat de Dinamo în fotbalul mare, din 2004 a luat calea străinătăţii. Deşi e unul dintre cei mai bogaţi fotbalişti, acum s-a înţeles cu cei din Ghencea, ignorând oferta “câinilor”, formaţie ce i-a trecut în palmares două titluri şi tot atâtea Cupe.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Bianca Ghelber (Facebook) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net