Astra şi-a pierdut toate vedetele în această vară, iar Edward Iordănescu, care a preluat echipa din iunie, are la dispoziţie un lot format în majoritate din tineri. Obiectivul e să ajungă în grupele Ligii Europa şi primul test e mâine seară contra azerilor.


“Doar împreună putem reuşi. Suntem obligaţi să muncim zilnic, să învăţăm din fiecare antrenament fiindcă doar aşa vom avea rezultate. Trebuie să avem personalitate, să fim pozitivi, să formăm o familie. Vreau un grup unit pe teren în toate momentele meciului”, a ţinut Iordănescu junior să-şi motiveze jucătorii, conform celor de la “Gazeta Sporturilor”.

Apoi, a continuat: “Tinerii au nevoie de ajutorul celor experimentaţi din lot. Vreau să petreacă cât mai mult timp împreună şi astfel să acumuleze repede experienţă. Împreună vom face lucruri extraordinare şi vom rămâne în elita fotbalului românesc fiindcă nu avem cum să ne facem de râs atât timp cât vom fi serioşi”.

Antrenorul de 39 de ani va debuta oficial la Astra mâine seară şi e conştient de miza partidei cu azerii de la Zira. “Pentru mine, pentru voi, pentru toţi cei din club, trebuie să reuşim şi-n Europa. Riscăm, dar rămânem atenţi şi obiectivul e ca toate cele 90 de minute să ne gândim doar la victorie”, a încheiat acesta.

 
 
Loading...
Citeste tot despre: