Ei ar rata Euro dacă turneul ar începe mâine

Ultima actualizare:

    Atacantul în vârstă de 30 de ani e disputat de ambele rivale din Capitală, dar roş-albaştrii par mai aproape să-i obţină semnătura în ciuda trecutului de "câine" al lui MaricaFoto Click!
Atacantul în vârstă de 30 de ani e disputat de ambele rivale din Capitală, dar roş-albaştrii par mai aproape să-i obţină semnătura în ciuda trecutului de "câine" al lui MaricaFoto Click!

Ne mai despart mai puţin de şase luni de startul Campionatului European şi pe selecţionerul Anghel Iordănescu îl trec transpiraţiile. Jucătorii importanţi, pe care n-a putut conta în finalul preliminariilor, n-au echipe, iar pe lista neagră au apărut alţii care nu joacă la cluburile lor sau au plecat în campionate de mâna a treia.

”Tricolorii” vor deschide balul pe Stade de France din Saint Denis, la data de 10 iunie 2016, chiar în faţa ţării gazdă. Pentru un aşa meci de gală împotriva „Cocoşului galic”, românii trebuie să alinieze cea mai bună formulă posibilă. Niciun jucător nu trebuie exclus din start, orgoliile personale şi prejudecăţile trebuie lăsate la o parte şi trebuie făcută o preselecţie mondială a conaţionalilor care ne pot ajuta să obţinem ceva din acest turneu. Totuşi, unii dintre selecţionabili se sabotează parcă singuri şi dacă ar fi să le aplicăm criterii minimale, n-ar merita telegrama de convocare.

În pole-position şi principală dezamăgire e în continuare Ciprian Marica, care are deja două luni de când s-a despărţit de Konyaspor şi nimeni nu mai ştie nimic de el. Jucătorul în vârstă de 30 de ani, care ar trebui să fie principalul atacant al României la Euro, ţine prea mult la preţ şi preferă să se antreneze singur, decât să aibă o echipă şi meciuri în picioare. Dacă va continua aşa, atunci n-are nicio şansă să prindă turneul final, la calificarea căruia a participat destul de mult. Sperăm însă ca în pauza de iarnă să-i vină mintea la cap şi să aibă un retur bun la orice echipă de pe planetă, astfel încât să ne putem baza pe el în Franţa.

Apoi, Vlad Chiricheş e o himeră pentru toată lumea. Deşi părea să-şi fi regăsit pofta de joc după eşecul de la Tottenham, fostul stelist pare s-o dea în bară şi la Napoli. Are patru meciuri din 16 jucate în acest sezon de Serie A, iar din septembrie până acum a bifat doar 180 de minute în campionat. Iordănescu i-a făcut nişte concesii şi l-a chemat la lot chiar şi în aceste condiţii, dar dacă va continua să frece banca la italieni, e clar că nu te poţi baza pe el tocmai la Euro.

Nu în ultimul rând, Adrian Mutu, îngerul şi demonul României la ultimul turneu final, vrea din nou sub tricolor, dar din sufragerie. A plecat de la indieni şi are CV-urile depuse peste tot, doar că nu-l vrea nimeni. Ar fi bun în lot măcar pentru experienţă şi autoritate în vestiar, doar că în aceste condiţii e imposibil.

«Asiaticii» sunt cea mai mare dilemă

Răzvan Raţ e liderul selecţiilor din actuala echipă naţională
Răzvan Raţ e liderul selecţiilor din actuala echipă naţională

Anghel Iordănescu şi-a călcat pe inimă şi a chemat la lot jucători ca Dragoş Grigore sau Lucian Sânmărtean, legitimaţi la cluburi din Qatar şi Arabia Saudită, dar nu e tocmai încântat de asta. Pe Cristi Tănase l-a ignorat în China, iar când a auzit că şi Constantin Budescu va merge la arabi s-a enervat şi a spus că e posibil să nu-l mai cheme. Cum criteriile lui în ceea ce-i priveşte pe selecţionabilii din această zonă rămân încă dubioase şi incerte, rămâne ca el să se hotărască foarte repede asupra acestui subiect delicat.

La ei nu sunt probleme

Lucian Sânmărtean e cel mai tehnic mijlocaş român
Lucian Sânmărtean e cel mai tehnic mijlocaş român

În acest moment doar câţiva dintre internaţionalii noştri aşteaptă fără emoţii telegrama de convocare în lotul pentru Euro 2016. Printre aceştia sunt cei doi portari de elită, Ciprian Tătăruşanu şi Costel Pantilimon, titulari la Fiorentina şi Sunderland şi care ne dau mare siguranţă pe acest post. Apoi, “spaniolii” Răzvan Raţ şi Florin Andone sunt şi ei destul de siguri pe un loc în avionul de Paris, având în vedere că joacă constant bine la Rayo Vallecano şi Cordoba. Restul trebuie încă să mai transpire.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ianis Hagi Captura TV jpg
image
image
image
image
image
image
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Bianca Ghelber (Facebook) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
FCSB Rapid (Sportpictures) jpg
FotoJet (25) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net