Eurosport 1 transmite patru meciuri din etapa a 6-a a Premier League!

Ultima actualizare:

    Derby în campionatul AnglieiFoto: GettyImages
Derby în campionatul AnglieiFoto: GettyImages

Etapa a 6-a din Premier League începe cu trei meciuri transmise sâmbătă pe Eurosport 1 și se încheie cu o altă partidă luni seară.

Sâmbătă, 14:30 – West Ham v Tottenham

Echipe aflate în colțuri opuse ale clasamentului după cinci etape, West Ham și Tottenham dau startul seriei de trei meciuri transmise pe Eurosport 1 sâmbătă. Managerul Slaven Bilic este sub presiune la West Ham, rezultatele echipei în debutul noului sezon lăsând de dorit. Echipa a încasat zece goluri în primele trei meciuri din Premier League, însă forma ei pare să se fi redresat după victoria cu 2-0 cu Huddersfield și egalul fără gol din deplasarea de la West Bromwich. Totuși, West Ham înfruntă pentru prima dată o echipă de primă mână din ligă abia sâmbătă. Tottenham a ratat șansa de a câștiga trei puncte, obținând doar un egal pe teren propriu cu Swansea etapa trecută, astfel încât echipa este dornică să se revanșeze în deplasarea de la vecina West Ham.

Sâmbătă, 17:00 – Manchester City v Crystal Palace

Manchester City și-a consolidat statutul de favorită la titlu în debutul campionatului, conducând clasamentul Premier League după cinci etape alături de rivala United. Etapa a șasea îi aduce în față formației manageriate de Pep Guardiola o adversară aflată în degringoladă. Crystal Palace ocupă ultimul loc al ligii și nu a reușit să găsească poarta adversă în cele cinci meciuri de până acum, pierzându-le pe toate. Singura echipă fără punct și fără gol marcat are șanse mari să sufere din nou în meciul transmis de Eurosport 1 sâmbătă la ora 17:00.

Sâmbătă, 19:30 – Leicester v Liverpool

Meciul care încheie acțiunea de sâmbătă este cel dintre Leicester și Liverpool. Campioana din 2016 se află abia pe locul 15 în clasament, dar a avut de înfruntat adversare puternice precum Arsenal, Manchester United și Chelsea în etapele precedente. Meciurile sale cu Liverpool au produs goluri multe sezonul trecut, Liverpool câștigând cu 4-1 pe Anfield înainte ca Leicester să se revanșeze, 3-1, pe teren propriu, în meciul echivalent duelului de sâmbătă. Debutul de sezon al oaspeților a fost unul al contrastelor, victoria clară din fața lui Arsenal fiind urmată de rezultate dezamăgitoare în meciurile cu Manchester City și Burnley. Viteza pe contraatac a celor de la Leicester poate de bătăi de cap defensivei aparent firave a lui Liverpool, astfel încât meciul de sâmbătă este deschis oricărui rezultat, în special după ce gazdele s-au impus în partida din Cupa Ligii dintre cele două la mijlocul săptămânii.

Luni, 22:00 – Arsenal v West Bromwich

Arsenal și West Bromwich încheie etapa a șasea a Premier League cu un meci ce are loc luni la ora 22:00 și este transmis pe Eurosport 1. Surprinzător, oaspeții se află în fața gazdelor în clasamentul actual Premier League după ce Arsenal a suferit înfrângeri în deplasările de la Liverpool și Stoke. Forma echipei londoneze pe teren propriu oferă impresia că meciul de luni îi este la îndemână, rezultatele directe din meciurile recente cu West Bromwich spunând același lucru. Arsenal s-a impus pe teren propriu în ultimele șase sezoane. După un început bun de sezon, cu șapte puncte strânse în trei etape, West Bromwich a cedat în fața nou-promovatei Brighton și nu a reușit să învingă un West Ham aflat într-un moment prost. Meciul cu Arsenal s-ar putea dovedi din nou extrem de dificil.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tractorul brasov jpg
image
image
image
image
image
image
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Dinamo Poli Iasi (Sportpictures) jpg
Dan Petrescu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net