EXCLUSIV! «Sunt cel mai fraier antrenor din Liga I!»

Ultima actualizare:

    Antrenorul Rapidului, Marian Rada, aşteaptă cu sufletul la gură confirmarea celor de la TAS
Antrenorul Rapidului, Marian Rada, aşteaptă cu sufletul la gură confirmarea celor de la TAS

E greu să-l faci pe Marian Rada să vorbească, iar atunci când reuşeşti e greu să scoţi ceva cu nerv de la el. E imaginea sacrificatului de serviciu, a politicosului care nu deranjează pe nimeni şi nu jigneşte niciodată. Pare în stare să suporte orice umulinţă pentru a rămâne fidel unui Rapid pe care nici el nu-l mai recunoaşte.

Click!: Domnule Rada, de ce aţi preluat Rapidul în condiţii atât de grele?

Marian Rada: M-am gândit şi eu de multe ori ce mi-a trebuit mie să vin antrenor principal, în haosul acesta, când puteam să stau la echipa a doua, să mai scot câţiva copii. Nu voia însă nimeni să se bage şi nu pot lăsa clubul la greu. Eu chiar vreau să fac ceva pentru Rapid, spre deosebire de alţii. Când vor fi din nou bani, vor apărea alţi antrenori dornici.

simeon stalpnicul png

E adevărat că lucraţi mai mult pe gratis?

Ăsta sunt eu, Marian Rada. Cel mai prost, cel mai fraier, cel mai slab şi mai neplătit antrenor din Liga I, dar nu plâng. Toţi se iau de mine. Ganea spunea că sunt antrenor de locul 10. Şumudică, dacă ne bătea în "U" Cluj - Rapid, cred că spunea că el trebuie să fie în locul meu, la Rapid, că nu i s-a dat ce merită. Nici nu vreau să mă gândesc cum se bătea cu pumnii în piept. E treaba lor, nu le răspund. Eu vorbesc doar de Steaua şi de Dinamo, pentru că le urăsc. Au câştigat titluri fraudulos înainte de ‘90. Restul nu mă interesează. Eu tot ăla rămân.

Se spune că unii jucători abia dacă mai vor să joace din cauza întârzierilor salariale...

Nu pot să vorbesc de rău jucătorii, pentru că eu depind de ei. Nu pot să spun că nu vor să se antreneze, pentru că a doua zi pot să-mi spună unii cu personalitate să joc eu, dacă sunt aşa tare în gură. Oricum, pentru ce fac ei acum, merită statuie. Sunt neplătiţi de atâta timp şi nimeni nu lucrează pe gratis. Am 33 de jucători şi am de unde să aleg 18 şi apoi 11 motivaţi. Când se accidentează unul, mă bucur. Mi-e mai simplu să fac echipa. Am moştenit un lot, trebuie să mă descurc cu el. În iarnă pot face nişte schimbări.

Dacă mai rămâneţi antrenor...

Bineînţeles. Pentru mine nu e o problemă. Dacă mă dau afară de la Rapid, eu tot la Rapid rămân şi aştept altă perioadă de criză ca să revin. Alţii, când pleacă de aici, merg la alt club. Eu nu pot.

Nu v-aţi gândit să plecaţi şi dumneavoastră?

Nu, deşi puteam s-o fac oricând. Şi acum dacă anunţ că plec de la Rapid, am cinci oferte, pentru că oamenii mă cunosc. Puteam să plec şi cu Răzvan Lucescu în Qatar şi cu Rednic la Liege, dar n-am vrut. Cine se mai bate cu „cârtiţele" din interior dacă plec şi eu?

Aţi preferat să staţi fără bani?

Eu am un mare defect. Nu sunt "fiert" pe bani. Am bucurii simple. Stau la mine la ţară, în comuna 1 Decembrie, în cartierul făcut de Bucşaru. Fac un grătar, beau un şpriţ şi mă uit la fotbal. Ăsta sunt eu. Nici acum nu mi-a pus nimeni un leu la salariu, că am trecut de la secund, la principal, dar nu mă interesează.

«Batem pe Astra!»

Marian Rada spune însă că şi în aceste condiţii grele, Rapid va câştiga joi, în Cupa României. „Cu Astra va fi un meci foarte greu. Ei joacă foarte bine, dar noi vom juca şi mai bine şi ne vom califica. Eu cunosc Rapidul. Din păcate, va trebui să jucăm din nou şi împotriva scandărilor fanilor", a afirmat Marian Rada.

«Sunt singurul care nu vorbeşte cu fanii»

Marian Rada e unul dintre cei mai curaţi rapidişti, dar nu e la inima fanilor. „Nu voi vorbi niciodată cu suporterii. Cred că sunt singurul antrenor care n-are nici o relaţie cu ei. Dacă le-aş cere să nu mai înjure echipa măcar pentru meciul cu Astra, din Cupă, mi-ar spune că fac asta, dar cu anumite condiţii. Cu ei trebuie să negociezi. Îmi vor spune cu ce echipă să joc, pe cine să bag în teren, iar eu nu fac compromisuri. Altcineva i-a învăţat prost, dar eu nu fac asta şi nu vreau să aud de ei. Vor să conducă clubul, dar pe banii altuia", a afirmat Rada.

E mantaua de vreme rea

Rada (52 de ani) e a patra oară principal la Rapid. El a fost numit pentru prima dată în această poziţie în 2008, după demiterea lui Rednic. A rezistat 9 etape. Apoi, în 2009, Rada a revenit ca principal pentru câteva etape. În 2011 a calificat echipa în Liga Europa. Între timp, a ocupat toate posturile posibile în club.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
WhatsApp Image 2024 04 20 at 09 53 05 jpeg
image
image
image
image
image
image
FotoJet (25) jpg
Zinedine Zidane (EPA) jpg
Farul Constanta CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Rapid FCSB (Sportpictures) jpg
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net