Oltenii au bătut liderul CFR Cluj (2-0) la primul meci pe teren propriu fără căpitanul transferat la New York.


CSU Craiova a încins şi mai tare lupta pentru titlu în Liga I, într-un meci în care fanii grupării din Bănie au văzut că favoriţii lor se pot descurca excelent în absenţa „americanului” Alex Mitriţă.

Între două amicale ale noii sale echipe, New York City FC, mijlocaşul de 24 de ani a tras o fugă în Craiova natală pentru a asista la derby-ul oltenilor cu campioana CFR Cluj. Mai mult, într-un gest simbolic, Mitriţă a prefaţat întâlnirea coborând pe gazon cu scopul de a-i preda banderola de căpitan lui Nicuşor Bancu, fundaşul stânga care a intrat şi în circuitul echipei naţionale. „E o senzaţie urâtă, dar sunt bucuros pentru mine şi pentru transferul meu. De asta am venit, să-mi iau rămas bun de la colegii mei, de la prietenii mei, de la fraţii mei”, a declarat la final Mitriţă, care va începe sezonul în Statele Unite abia peste câteva săptămâni. În absenţa golgheterului său din acest sezon, CSU Craiova a trecut de CFR Cluj cu ajutorul reuşitelor semnate de Andrei Cristea (la primul gol oficial pentru olteni) şi de bosniacul Koljic. „Rezultatul e bun, dar CFR a jucat mai bine decât noi în prima repriză. Dacă pierdeam, totul era închis pentru noi”, a afirmat antrenorul Devis Mangia după ce craiovenii s-au apropiat la cinci puncte de ardeleni.

loading...
Loading...
Citeste tot despre: