Fanii dinamoviști vor în continuare să cumpere clubul de la Negoiță

Ultima actualizare:

    Ionuţ Negoiţă
Ionuţ Negoiţă

Asociaţia Dinamovişti pentru Dinamo şi-a reafirmat dorinţa de a cumpăra pachetul de acţiuni deţinut de Ionuţ Negoiţă la clubul "alb-roşu", dacă tratativele pe care omul de afaceri le duce pentru vânzarea grupării eşuează.

"Un nou episod al vânzării clubului nostru tocmai a început. Aşa cum ne-a obişnuit personajul principal J.R. (Jupânul de la Rin), tratativele se poartă tot în presă. Episod nou, dar întocmai ca în serialul Dallas, aceeaşi veche poveste. <Săptămâna viitoare> a devenit, în urechile suporterului dinamovist, acel perpetuu "New Dinamo" dătător de scârbă şi de silă. Întocmai ca J.R. (cel interpretat de Larry Hagman), <jereu'> nostru este un personaj care nu-ţi poate fi indiferent. Dinamovistul nu-l suportă, dar tot dinamovistul îi acordă - de neînţeles - credit. O face participând la acest <joc de glezne> în repaus, plătind datoriile clubului, datorii <făcute> intra-grup. Dar şi plătind ceea ce este de datoria patronului, adică salariile jucătorilor. Dacă nici asta nu-i afacere... Cei obişnuiţi cu drumeţiile pe munte au o vorbă pentru cei, încă, neiniţiaţi în tainele mersului pe munte: după dealul acela, ajungem la destinaţie! Întocmai ca <săptămâna viitoare>, singura constantă în tot acest serial al vânzării clubului nostru, a rămas dorinţa dinamovistului de a vedea clubul condus în mod profesionist. Dorinţă exprimată încă de la început, în clar, în mod transparent şi neschimbat de către Asociaţia Dinamovişti pentru Dinamo. Astfel, dacă nici aceste nego-cieri nu vor avea rezultatul dorit de dinamovişti, Asociaţia Dinamovişti pentru Dinamo îşi reafirmă poziţia şi dorinţa de a cumpăra pachetul de acţiuni deţinut de acţionarul majoritar al clubului nostru", se arată într-un comunicat al ADPD.

Negoiţă a negociat în ultima perioadă vânzarea clubului Dinamo unor oameni de afaceri din Spania.

Miercuri, suporterii din Peluza Cătălin Hâldan au transferat clubului "alb-roşu", prin Programul Doar Dinamo Bucureşti, suma de 150.000 de euro, pentru ca echipa lor favorită să primească licenţa pentru sezonul 2020/2021 al Ligii I.

Asociaţia Dinamovişti pentru Dinamo a anunţat, la 17 aprilie, că i-a trimis lui Ionuţ Negoiţă o ofertă de cumpărare cu un leu a pachetului majoritar de acţiuni al SC Dinamo 1948 SA, însă cele două părţi nu au finalizat tranzacţia.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net