Fanii lui «U» Cluj cumpără bilete la un meci ce se dispută cu porţile închise!

Ultima actualizare:

    Jucătorilor de la “U” Cluj  nu le mai rămâne decât  să ceară ajutorul divinităţii  pentru a scăpa de  situaţia falimentară  în care se află clubul
Jucătorilor de la “U” Cluj nu le mai rămâne decât să ceară ajutorul divinităţii pentru a scăpa de situaţia falimentară în care se află clubul

Universitatea Cluj pune în vânzare bilete de solidaritate în valoare de cinci lei la meciul cu Concordia Chiajna care se dispută, vineri, cu porţile închise, pe "Cluj Arena".

"La cererea suporterilor echipei noastre, clubul pune în vânzare bilete de solidaritate la pretul de cinci lei, care pot fi achiziţionate de la casele Cluj Arena. Menţionăm că pe baza acestor bilete de solidaritate nu se poate intra în stadion", precizează site-ul citat.

Acesta este al doilea meci în care U Cluj vinde bilete care nu permit accesul după cel cu CS Turnu Severin din etapa a 22-a a Ligii I, suporterii contribuind în acest mod la bugetul clubului.

La partida cu Concordia Chiajna, programată, vineri, de la ora 20.30, cu porţile închise, femeile şi copiii cu vârste de până la 14 ani au acces gratuit. Accesul acestora se va face pe baza unui bilet gratuit care poate fi ridicat de la casele stadionului începând de astăzi.

Comisia de Disciplină din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal a sancţionat clubul Universitatea Cluj cu disputarea partidelor cu CS Turnu Severin şi Concordia Chiajna cu porţile închise, ca urmare a incidentelor provocate de propriii suporteri la meciul cu Steaua din 25 februarie.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net