FCSB, 9 victorii din 10 meciuri jucate la Botoșani

Ultima actualizare:

    Bucuria celor de la FCSB, o constantă pe terenul din BotoșaniFOTO: Sportpictures.eu
Bucuria celor de la FCSB, o constantă pe terenul din BotoșaniFOTO: Sportpictures.eu

FCSB a avut o nouă deplasare de plăcere la Botoșani, așa cum se tot întâmplă de la promovarea moldovenilor în prima ligă. Bucureștenii au învins cu 2-0 la capătul unui meci în care gazdele au părut că și-au lăsat la vestiare incisivitatea pe care au arătat-o la fiecare meci.

Golurile au fost marcate abia în a doua repriză, prin Tănase (min. 55) și Olaru (min. 66), dar golurile pluteau în aer. Nu atât pentru că FCSB a dominat, ci mai ales pentru că echipa gazdă a prins o zi proastă și nu a pus aproape deloc în pericol poarta oaspeților. Chiar și vulcanicul antrenor al echipei, Marius Croitoru, a avut un comportament schimbat, el privind aproape toată repriza a doua de pe bancă, fără să le mai dea indicații în modul său obișnuit elevilor săi.

Evident, ca de obicei, atât patronul FCSB, Gigi Becali, cât și managerul general al echipei, Mihai Stoica, au ieșit la atac la scurt timp după terminarea meciului, acuzându-i pe cei care nu văd decât înțelegeri acolo unde nu există. ”Dacă pierdem cu Clinceni, e blat. Ne dau 6 puncte în play-off. Dacă batem la Botoşani, e blat. Că nu poţi bate la Botoşani decât dacă e blat. Totuşi, la Craiova poţi. La Botoşani, nu. O fi răutate, sau prostie? Eu cred că amândouă", a scris Meme Stoica după terminarea meciului pe Facebook. Bineînțeles, nu a pomenit nimic despre palmaresul incredibil pe care îl are FCSB cu pepiniera sa din Botoșani și care spune că din campionatul 2013/ 2014 încoace, bucureștenii au câștigat nouă dintre cele 10 meciuri disputate pe terenul din Moldova. Iar al zecelea, disputat anul trecut în play-off, s-a încheiat 2-2.

La rândul său, patronul Gigi Becali, a intrat prin telefon la Digi Sport și a început să râdă de contestatari: ”Păi am vorbit eu cu Șeroni, că e prieten cu Moruțan și i-a zis: <<Bă, uite 50.000 ca să faci henț>>. Păi a fost blat, dacă n-a vrut să joace nimic Botoșaniul, că sunt eu prieten cu Iftime. Păi n-ați văzut că Croitoru nu s-a agitat deloc? Era aranjată treaba. Păi Haruț vorbise cu ei, Haruț i-a învățat să facă aranjamente”, a glumit Gigi Becali, care l-a transferat pe Haruț acum o lună de la moldoveni. De asemenea, el îi mai are în echipă de la FC Botoșani pe Oaidă, Moruțan, Miron sau Soleidis, asta după ce de-a lungul timpului pe la FCSB au mai trecut Mihai Roman (revenit la Botoșani) sau Golofca, acum la Sepsi.

Apoi, omul de afaceri a acuzat din nou arbitrajul: ”Am avut două faze. Am avut faza când a dat fault în atac la Miron. A dat fault în atac la mișto, șmecherește a dat. A dat în mână, am avut penalty acolo. Avem de două ori penalty, l-a luat în brațe pe Miron și Miron s-a debarasat de adversar. Încearcă ei șmecherii, dar degeaba. Cred că e dată o direcție, din discuții. Dacă trei meciuri la rând ai penalty și nu primești niciunul, dar se dă pentru adversari, ce să mai zici?”, a mai spus Becali.

Marius Croitoru: ”Felicitări FCSB, a câștigat pe merit”

Marius Croitoru, unul dintre puținii antrenori care au declarat public că nu vor să lucreze la FCSB, era liniștit la finalul partidei. El nu a avut nimic de reproșat elevilor săi, în schimb i-a ridicat în slăvi pe adversari: „Felicitari FCSB-ului, a demonstrat că este o echipă bună, care joacă un fotbal frumos. Au câștigat pe merit. FCSB este mai puternică în toate fazele jocului. Trebuie să fim realiști și să ne aducem aminte că acum o lună ne doream să fim pe această poziție. În momentul acesta, este suficient, încă nu s-a terminat campionatul regulat”, a declarat după meci Marius Croitoru.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net