Gigi Becali și-a vândut ambii fundași laterali titulari, Benzar și Morais, dar nu se grăbește să aducă ceva în loc.


Cu 10 zile înainte de startul sezonului, echipa antrenată de Bogdan Andone a fost slăbită considerabil pe ambele flancuri ale defensivei. Patronul FCSB-ului spune însă că sunt soluții eficiente pentru a-i înlocui pe Romario Benzar și Junior Morais.

Aproape trei milioane de euro a încasat Gigi Becali după ce fundașul dreapta Benzar a ajuns în Italia, la Lecce, iar fundașul stânga Junior Morais a fost ademenit de Marius Șumudică în Turcia, la gruparea Gazișehir Gaziantep.„Benzar era bun, dar are și el 27-28 de ani, am zis să-l las să-și facă și el viitorul”, a spus Becali despre internaționalul care i-a adus în conturi două milioane de euro. „Pe Morais n-am vrut să-l dau cu 600.000, dar a venit băiatul la mine și mi-a zis că nu mai prinde așa o ofertă. L-am dat ca să-i fie bine. Și Șumudică mi-a zis că-l vrea neapărat. Ia-l, mă, dacă-l vrei”, a completat finanțatorul roș-albaștrilor despre brazilianul de 32 de ani care părăsește astfel fotbalul românesc după aproape un deceniu. Fără Benzar și Morais, titulari indiscutabili pe flancurile apărării, era normal ca Gigi Becali să se orienteze din timp și să aducă fotbaliști cel puțin de valori apropiate. Numai că patronul FCSB nu mai e dispus să investească și i-a transmis antrenorului Andone să se descurce cu ce are la dispoziție în lot. „Avem aripi! Pe Mihai Roman, Claudiu Belu și Ovidiu Popescu în dreapta și pe Momcilovic și Alexandru Stan pe stânga”, a declarat Becali. E adevărat, FCSB stă bine numeric, dar cât se poate de îngrijorător în ceea ce privește calitatea fotbaliștilor enumerați mai sus. Pe de-o parte, Mihai Roman (34 de ani) e de meserie mijlocaș, Belu (25 de ani) e încă o necunoscută la nivel înalt, iar Popescu ar fi, de fapt, un alt mijlocaș im provizat pe postul de fundaș dreapta. Lucrurile sunt și mai grave în stânga, unde Momcilovic (32 de ani) și Stan (30 de ani) au jucat cu țărâita în ultima perioadă, afectați de accidentări. De altfel, președintele de imagine al FCSB-ului, Helmuth Duckadam, a fost destul de categoric în privința sârbului. „Marko chiar nu știu ce șanse are să mai revină, în august face un an de când n-a mai fost pe teren. Foarte lungă accidentarea lui”, a spus Duckadam. Toată această discuție privind componența liniei de fundași vine în condițiile în care FCSB va juca primul meci oficial joia viitoare, contra moldovenilor de la Milsami Orhei în Liga Europa.

Titularul postului de fundaș stânga la naționala Under 21 care a jucat recent semifinala Campionatului European ar fi una dintre soluțiile pe care Gigi Becali le are la îndemână din campionatul intern. „Vreau să-l aduc pe Florin Ștefan, dar nu dau așa mulți bani”, a spus patronul FCSB despre fotbalistul pe care Sepsi cere un milion de euro. „Să așteptăm o lună să se dezumfle prețurile. Noi nu stăm în ploaie, că avem fundași”, a preciat Becali.

Loading...